Decizia de a-l sancţiona pe oligarhul rus intervine după ce Premier League a decis sâmbătă să-i retragă lui Roman Abramovici licenţa de conducător de club, ca urmare a deciziei guvernului britanic de a-i îngheţa averea.
Includerea lui Abramovici pe noua listă de sancţiuni coincide cu decizia Portugaliei de a deschide o anchetă pentru a afla dacă există nereguli în acordarea cetăţeniei acordate ca descendent al evreilor sefarzi.
Noul pachet de sancţiuni pe care UE intenţionează să-l adopte cuprinde măsuri comerciale şi financiare.
Toate bunurile miliardarului rus Abramovici în Marea Britanie au fost îngheţate, începând cu clubul Chelsea, a cărui vânzare, între alte consecinţe, a fost suspendată.
Numele miliardarului rus figurează pe lista britanică a sancţiunilor vizând conturile şi companiile magnaţilor pro-Kremlin, Abramovici fiind descris ca un oligarh cu o legătură strânsă de decenii cu preşedintele rus Vladimir Putin. Abramovici a dezminţit însă astfel de legături.