Jurnalul.ro Sport Fotbal international UEFA va distribui peste un milion de bilete mobile la EURO 2020, prin intermediul telefoanelor suporterilor

UEFA va distribui peste un milion de bilete mobile la EURO 2020, prin intermediul telefoanelor suporterilor

Pentru cele 51 de meciuri ale EURO 2020 care se vor disputa în 12 oraşe europene, UEFA va distribui în premieră peste un milion de bilete mobile prin intermediul telefoanelor mobile ale suporterilor, anunţă luni Federaţia Română de Fotbal.

"În ceea ce priveşte cererile de bilete, UEFA EURO 2020 este cel mai mare EURO organizat vreodată, urmând să aducă fotbalul mai aproape de suporteri decât a făcut-o la toate turneele finale de până acum. Pentru a îmbogăţi experienţa fanilor, bilete vor fi distribuite acestora prin intermediul unui sistem de ticketing mobil inovator, astfel izbutindu-se realizarea unui acces în stadion mai lin, mai sigur şi mai securizat. Noul sistem mobil de ticketing va permite o distribuire sigură a biletelor şi va facilita prevenirea duplicării biletelor şi apariţia replicilor acestora, întrucât codurile QR se vor activa prin Bluetooth doar în momentul când fanii se vor afla în proximitatea stadionului. Proiectul de ticketing mobil UEFA EURO 2020 se bazează pe succesul consemnat cu ocazia primelor finale ale Ligii Naţiunilor UEFA, din iunie 2019, când peste 110.000 de bilete (reprezentând 80% din cuantumul disponibil) pentru cele patru jocuri au fost furnizate cu succes către telefoanele mobile", se arată în comunicatul FRF.

Fanii care au achiziţionat bilete pentru EURO 2020 în timpul fazei de vânzare din decembrie 2019 şi care o vor face cu ocazia fazelor de vânzare ulterioare, mai aproape de startul turneului final, vor primi biletele sub forma biletelor mobile, prin intermediul aplicaţiei de ticketing mobil a UEFA EURO 2020.

Această aplicaţie va fi disponibilă spre descărcare, pentru telefoanele tip Android şi iOS, spre sfârşitul lui mai 2020. Biletele mobile vor fi direcţionate către aplicaţie nu mai târziu de şapte zile înaintea meciului în cauză. UEFA preconizează să trimită fanilor, în total, peste un milion de bilete mobile pentru toate cele 51 de meciuri, precizează sursa citată.

Având un total de 28,3 milioane de cereri de bilete, UEFA EURO 2020 este, în mod oficial, EURO cu cel mai mare număr de cereri de bilete organizat vreodată. Mai mult, luându-se în considerare că solicitările de bilete au venit din partea suporterilor din peste 200 de ţări, soluţia de ticketing mobil va fi de mare folos în ceea ce priveşte distribuirea biletelor în întreaga lume.

Fanii vor beneficia de o experienţă îmbunătăţită, în condiţiile în care, folosind funcţiile aplicaţiei, ei vor putea transfera cu uşurinţă biletele către oaspeţii lor, fapt care, la rându-i, va facilita accesul acestora în stadion.

Suporterii care vor cumpăra bilete tip "Follow my team" vor primi biletele mobile doar după ce echipa lor se va califica pentru meciul în cauză. Astfel, capacitatea de a trimite biletele mobile suporterilor mai aproape de ziua de disputare a partidei va îmbunătăţi sejurul fanilor şi confortul acestora, fie şi numai pentru că aceştia nu vor mai trebui să se deplaseze pentru a preschimba voucherele în bilete, la punctul de colectare a acestora.

Odată ce suporterii îşi vor fi descărcat biletele, singurele cerinţe pe care vor trebui să le îndeplinească vor fi acelea de a avea activat sistemul Bluetooth în momentul apropierii de stadion şi de a se asigura că telefoanele lor sunt complet încărcate.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

AGERPRES

Subiecte în articol: EURO 2020
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri