Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu, scoasă la licitație

Ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu, scoasă la licitație

de Magdalena Popa Buluc    |   

În urmă cu câteva secole, fotografiile reprezentau o raritate. Astăzi, apariția unor astfel de exemplare reprezintă accesul către fragmente de istorie ce ilustrează evenimente-cheie ale evoluției unei societăți.

Astfel de fotografii sunt adunate într-o impresionantă colecție, ce va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare în cadrul ultimului eveniment al sezonului organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark – Licitația de Carte, inclusiv o Colecție de Fotografie. Personaje emblematice, evenimente politice sau sociale, dar și manifeste artistice sunt ilustrate în fotografiile care au prețuri de pornire între 50 și 1.000 de euro.

Dintre cele 4 fotografii, cunoscute și certificate, ale poetului Mihai Eminescu, își face apariția în licitația de marți, 19 iulie, ultima fotografie a poetului național, care a fost realizată de fotograful Jean Bielig în 1887. Până la această dată, Mihai Eminescu este surprins, pentru prima dată, la vârsta de 20 de ani, în fotografia realizată în 1869, la Praga. 9 ani mai târziu în cea extrasă din tabloul Societăţii „Junimea”, iar cea de-a treia în studioul de la Iași în 1884. Piesa din licitație este ultima din seria celor 4 fotografii, realizată la vârsta de 37 de ani a poetului, și are prețul de pornire de 800 de euro.

O apariție inedită este și fotografia care o ilustrează pe Regina Maria, alături de fiica ei Principesa Mărioara. Fotografia este realizată în 1907 la Cotroceni, poartă semnătura olografă a Reginei, este încadrată într-o ramă decorată în stil Neo-Brâncovenesc, și are prețul de pornire de 500 de euro. Și Emil Cioran este surprins în două fotografii de epocă realizate de Louis Monier în 1977, la Paris și alături de Eugen Ionescu și Mircea Eliade în Piața Furstenberg, de lângă muzeul Eugène Delacroix, în timpul unei discuții relaxate.

O altă fotografie de epocă surprinde una dintre activitățile preferate ale lui Nicolae Ceaușescu – vânătoarea, care are prețul de pornire de 50 de euro. Ceaușescu este ilustrat la vânătoare, alături de George Macovescu și de alți înalți oficiali în iarna anului 1970. Piesa din licitație provine din colecția fostului ministru de externe George Macovescu.

Alături de fotografiile de epocă sunt scoase la licitație și fotografii contemporane în cadrul cărora sunt surprinse personalități precum artistul Andrei Cădere, pictorul Corneliu Baba, tenismenul Ilie Năstase, cântărețul John Lennon, actorii Steven Seagal, Jennifer Aniston și Demi Moore, care semnează piesele din licitație.

Totodată, licitația reunește trei fotografii scoase la vânzare în scop caritabil. Piesele sunt realizate de fotograful Dan Dinu - „Râs”, „Cocoș de munte” și „Munții Făgăraș”, și au prețul de pornire de 300 de euro fiecare. Fondurile colectate în urma vânzării celor trei fotografii vor fi direcționate către Asociația România Sălbatică în vederea continuării proiectului de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, fiind și cea mai amplă peliculă despre flora și fauna României.

Alături de fotografiile care fac cât o mie de cuvinte, în cadrul evenimentului de marți, 19 iulie, sunt scoase la licitație și cărți rare, documente istorice sau hărți vechi. Un document de excepție este Programul Grupului Liberal de susținere a guvernului Ion Brătianu - primul guvern liberal din istoria României. Piesa de colecție, cu prețul de pornire de 500 de euro, este însoțită de procesul verbal de alegere a comitetului și poartă semnăturile membrilor, între care Dimitrie Ion Ghica, Alexandru Candiano-Popescu, Em. Philippide și data – 26 iulie 1876.

Completează fotografiile de excepție și un exemplar bibliofil de lux semnat de Alexandre Dumas-fiul, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi francezi. „Denise” a fost scrisă la Paris, în 1885, și are prețul de pornire de 500 de euro. Exemplarul numerotat 20 din ediția de lux de doar 40 de exemplare tipărite pe hârtie japoneză poartă dedicația și semnătura olografă a autorului.

Fotografiile care surprind momente istorice rare și personalități emblematice, alături de cărțile rare și documentele istorice, sunt expuse până marți, 19 iulie, ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviță. Până atunci, pentru piesele de colecție pot fi plasate oferte scrise online sau fizic la sediul Artmark din str. C.A. Rosetti nr. 5, și licitate pe noua platformă Artmark Live 2.0, în ziua evenimentului, folosind cont online deschis pe artmark.ro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri