Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ultima săptămână de înscrieri pentru despăgubirea de secetă

Ultima săptămână de înscrieri pentru despăgubirea de secetă

de Dan Straut    |   

În această săptămână, până cel mai târziu la data de 13 septembrie, fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă se pot înscrie la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) pentru a obține despăgubirile prevăzute de OUG 148/2020. „Invităm fermierii la centrele locale/județene APIA, respectiv al municipiului București, în vederea depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat”, arată un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Schema de ajutor de stat vizează producătorii agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, iar acestea au fost afectate de seceta pedologică din 2020 în proporție de cel puțin 30%.

 

Câți bani se dau

Potrivit noului normativ, valorile maxime ale despăgubirilor per hectar sunt următoarele: 1.002 lei pentru rapiță; * 951 de lei pentru orzoaică: * 925 de lei pentru grâu și secară; 912 lei pentru orz; 805 lei pentru triticale; * 772 de lei pentru ovăz. Anunțând aceste despăgubiri, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a precizat că fermierii ar putea primi, ca avans, doar 80% din sumele maximale (prezentate mai sus) prevăzute în schema de ajutor de stat.

Fermierii pot transmite cererea și documentele însoțitoare şi prin fax, poştă sau în format electronic - prin e-mail - la APIA. 

 

Ministerul Agriculturii primește, în această perioadă, cereri de finanțare și pentru fermierii din sectoarele apicol, bovin, suin și avicol.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri