Jurnalul.ro Ştiri Externe Ultimatum SUA pentru Iran: redeschiderea Strâmtorii Ormuz sau lovituri asupra infrastructurii energetice

Ultimatum SUA pentru Iran: redeschiderea Strâmtorii Ormuz sau lovituri asupra infrastructurii energetice

de Redacția Jurnalul    |   

Criza din Orientul Mijlociu escaladează: Trump dă Iranului 48 de ore pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și amenință cu atacuri asupra infrastructurii energetice.

Ultimatum dur al SUA: Iranul are 48 de ore să redeschidă Strâmtoarea Ormuz

Criza din Orientul Mijlociu escaladează rapid, după ce președintele american Donald Trump a transmis un ultimatum fără precedent Iranului. Miza: una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.

Trump amenință cu distrugerea infrastructurii energetice a Iranului

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că acordă Iranului un termen limită de 48 de ore pentru redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz, punct strategic vital pentru transportul global de petrol.

Într-un mesaj publicat pe platforma sa, Truth Social, liderul de la Casa Albă a transmis un avertisment dur: dacă Iranul nu respectă cerința, Statele Unite vor lansa atacuri directe asupra infrastructurii energetice.

"Dacă Iranul nu DESCHIDE COMPLET, FĂRĂ AMENINŢĂRI, Strâmtoarea Hormuz, în 48 DE ORE exact din acest moment, Statele Unite ale Americnii vor lovi şi şterge de pe faţa pământului diferitele lor CENTRALE ELECTRICE, ÎNCEPÂND CU CEA MAI MARE " a scris el în reţeaua sa Truth Social (majusculele îi aparţin - n. red.).

Declarația marchează o schimbare radicală de ton, după ce anterior Trump sugerase posibilitatea reducerii operațiunilor militare.

Forţele armate iraniene au replicat că dacă sunt lovite instalaţii de carburanţi şi energetice din Iran, vor ataca infrastructura energetică legată de SUA în întreaga regiune.

Escaladare militară: atacuri și răniți în Israel

Situația din regiune s-a deteriorat rapid în ultimele ore. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a confirmat că două atacuri cu rachete lansate din Iran asupra sudului Israelului au provocat peste 120 de răniți, dintre care 11 se află în stare gravă.

Oficialii militari israelieni susțin că războiul a ajuns la „jumătatea desfășurării”, iar operațiunile ar putea continua cel puțin până luna viitoare.

Rachete cu rază lungă și temeri în Europa

În paralel, Iranul a lansat două rachete balistice către baza militară britanică Diego Garcia, situată la aproximativ 4.000 de kilometri distanță.

Deși proiectilele nu și-au atins ținta, incidentul a ridicat semnale de alarmă în rândul strategilor militari europeni, mai ales din cauza razei extinse de acțiune.

Strâmtoarea Ormuz – punctul critic al economiei globale

Strâmtoarea Ormuz, situată între Iran și Oman, este una dintre cele mai importante rute energetice din lume. Prin acest culoar maritim tranzitează o parte semnificativă din exporturile globale de petrol.

Blocarea acesteia a generat deja creșteri ale prețurilor la energie și tensiuni majore pe piețele internaționale.

Iranul răspunde: „Nu vom da dovadă de reținere”

După atacul israelian asupra câmpului de gaze South Pars, unul dintre cele mai importante proiecte energetice iraniene, ministrul de externe Abbas Araghchi a transmis un mesaj ferm.

Oficialul iranian a avertizat că Teheranul nu va ezita să riposteze în cazul unor noi atacuri asupra infrastructurii sale.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri