În seara zilei de 29 noiembrie 1993, Ioan Luchian Mihalea se afla acasă, în Drumul Taberei. Fără să ştie, îşi aştepta călăii. Doi tineri se pregăteau să-l jefuiască. Pe unul dintre ei îl cunoştea. Fuseseră apropiaţi, fapt pentru care, atunci când acesta l-a sunat să-şi anunţe vizita, Mihalea şi-a dat acordul. Să fi fost tocmai marele secret al lui Oanţă cel care, într-un final, l-a ucis? O moarte violentă şi absurdă pe care, cumva, a presimţit-o. Jurnalul Naţional vă prezintă ultimele 24 de ore din viaţa lui Oanţă, părintele dinastiei Song.
În anul acela Ioan Luchian Mihalea ar fi împlinit 42 de ani. Pe 15 decembrie. Era căsătorit de trei ani cu Adina Mihalea. Aveau un băieţel, Ionuţ, despre care soţia sa îşi aminteşte că îl iubea ca pe ochii din cap. "Când am născut şi-a pus mâinile la ochi, îi dăduseră lacrimile. Îl adora pe Ionuţ. Îl ridicase pe un piedestal." Soţia şi copilul locuiau la Piteşti, el îşi petrecea mare parte din timp în Bucureşti. În Bucureşti, unde păstra cu sfinţenie un mare secret.
În ultimele luni de viaţă, Mihalea era trist şi abătut, după cum îşi amintesc apropiaţii. Era dezamăgit, însă continua să viseze. Pe 20 octombrie primise răspuns afirmativ din partea Consiliului Local Sector 6 pentru construirea unui castel, în parcul Moghioroş, destinat copiilor. Cu toate astea, lucrurile nu mergeau cum şi-ar fi dorit. Era profesor la Hyperion, însă pentru a avea un trai decent cânta într-un restaurant. Lucru care l-a întristat până în ultimele momente.
Pe 28 noiembrie are loc ultima repetiţie a grupului Song. Se pregăteau pentru un concert aniversar. În seara de dinaintea repetiţiei, o sună pe Ioana Bogdan cu lacrimi în glas.
Ioana Bogdan: "Îmi spunea disperat şi dezamăgit că nu mai are susţinere pentru corurile lui, că pentru a trăi este nevoit să cânte în restaurant şi că onorariul pe o săptămână e mai mare decât salariul lui lunar de profesor de muzică. Suferea cumplit".
Denise Manoliu, componentă a grupului Song: "Da, ştiu că suferea. Erau repetiţii la care parcă nu era el. Venea supărat şi rămânea aşa toată repetiţia. Vizibil îngrijorat, serios, prea serios, ni s-a întâmplat să stăm în linişte, aliniaţi în faţa lui, aşteptând să redevină cel pe care îl ştiam noi, iar el să stea în faţa noastră cu ochii în gol, gândindu-se la ceva despre care nu ne-a spus niciodată. După minute bune de linişte, câteodată chiar şi 20 de minute de linişte penibilă, spunea: «Hai cântaţi, aţi venit aici să vă uitaţi la mine şi să vă distraţi, nu vă gândiţi că am şi eu o vârstă, încă o dată cât a voastră, şi nu mai pot să fac atâta pe nebunu' ca să vă simţiţi voi bine? Nu vă gândiţi că banii pe care îi câştig eu aici nu îmi ajung nici pentru benzină ca să vin la repetiţii? Dacă aţi şti ce probleme am, aţi lua-o razna, dar voi nu mă întrebaţi niciodată. Veniţi aici să ne hohăim... Cântaţi!...» Noi tăceam şi aşteptam să îi treacă. Nu era el, nu avea voie să aibă probleme şi în nici un caz nu conta că are «o vârstă» pe care oricum nu o arăta niciodată. În opt ani, am avut parte de vreo două-trei repetiţii din astea, cu adevărat chinuitoare, nu mai mult. Ultima a avut loc cam cu o lună înainte să fie ucis. În ceea ce priveşte susţinerea corului, într-adevăr, se săturase să lupte pentru un autocar, o sală de concerte, în acea perioadă începuse să fie greu pentru o formaţie mare să se deplaseze, să se cazeze. Cheltuielile erau prea mari. Atunci au început să se simtă problemele astea, inevitabile în economia de piaţă".
În acea duminică de 28 noiembrie, Mihalea parcă îşi simţea sfârşitul. Deşi repetiţia a fost veselă, armonioasă, Oanţă nu era în apele lui. Şi-a încredinţat partiturile colegilor, spunându-le în treacăt: "... probabil trebuie să mi se întâmple ceva rău".
Denise Manoliu: "A fost o repetiţie reuşită, veselă. Am plecat de acolo cu sentimentul că o să iasă totul bine. Deşi spunea că e ultimul concert al Songului şi că după aceea va rămâne prieten cu toată lumea, ne pregătea pentru un concurs de muzică corală în Spania, concurs la care mai participase cu Minisong şi unde urma să ajungem şi noi în vara anului următor. Am ajuns la repetiţie mai devreme, pentru că în ultima vreme vorbeam o oră înaintea repetiţiei despre organizarea concertului şi problemele legate de festivalul din Spania. Era chiar vesel şi nu voi uita ceea ce mi-a spus: «Suspect... îmi merge totul din plin... e prea bine. Probabil trebuie să mi se întâmple ceva rău». Mi-a dat un teanc de partituri, el, care nu lăsa pe nimeni să se atingă de partituri. Am crezut că vrea să i le pun în ordine în dulapul cu partituri, un loc în care totul era vraişte, dar nu, mi-a spus să le iau cu mine şi că la momentul potrivit o să ştiu ce trebuie să fac cu ele".
După terminarea repetiţiilor, Ioan Luchian Mihalea merge acasă, la locuinţa sa din Drumul Taberei. Primeşte un telefon în cursul serii de la cel care îi va fi călău a doua zi. Gavrilă Nelu Florian îl anunţă că îi va face o vizită în cursul zilei următoare. Nu îi spune că va mai veni cu cineva. Fixează întâlnirea pentru ora 18:00.
Ioan Luchian Mihalea ducea o viaţă secretă, construită în anii comunismului şi după revoluţie cu mult tact, discreţie şi teamă. Artistul era homosexual. Un secret care avea să zguduie o ţară întreagă în urma decesului său. După cum reiese din rechizitoriu, se pare că Oanţă se cunoştea de multă vreme cu Nelu Gavrilă. Anchetatorii au găsit la faţa locului fotografii cu acesta, înfăţişat în diferite ipostaze pe litoral. Astfel s-a descoperit ulterior că Nelu Florian Gavrilă, cunoscut în cercul homosexualilor sub porecla de "Bobiţa Neagră", l-a cunoscut pe Ioan Luchian Mihalea în cursul anului 1991 prin intermediul unui homosexual, după care cei doi au început să întreţină relaţii sexuale. "Relaţia s-a încheiat la începutul anului 1993 din cauza geloziei victimei şi a unor neînţelegeri de ordin financiar", arată anchetatorii.
Pe fondul acestor relaţii şi din cauza unor neajunsuri materiale, Gavrilă pune la cale, împreună cu Ionel Păun, coleg de-al său de la Metrorex, jefuirea lui Mihalea în ziua de 29 noiembrie, ora 18:00. Cei doi aveau 20 de ani, veniseră din Baldovineşti (jud. Olt) la Bucureşti pentru a-şi găsi un rost. Angajaţi la Metrorex, timpul liber şi-l cheltuiau la jocurile mecanice.
Luni, 29 noiembrie. Amiază. Gavrilă şi Păun se echipează cu cele necesare jefuirii locuinţei lui Mihalea. Şi-au luat la ei un ciocan de lipit-letcon artizanal şi un corp contondent, gen "box". Ulterior, Gavrilă avea să declare că mobilul crimei nu a fost numai jaful. "L-am ucis pe Mihalea şi ca să mă răzbun pentru că s-a purtat urât cu mine, deoarece eu nu am vrut să întreţin cu el relaţii sexuale."
Nelu Florian Gavrilă: "De acasă am luat un letcon în formă de bară, îndoit la unul din capete, confecţionat de tatăl meu vitreg şi pe care îl aveam de aproximativ o lună în locuinţa mea pentru a lipi nişte fire".
Ora 17:00. Ioan Luchin Mihalea era acasă. Făcuse un duş. Servise masa. Consumase probabil şi un act homosexual, după cum reiese din raportul medico-legal, întocmit în urma decesului.
În jurul orei 18:30, aşa cum stabiliseră la telefon, Nelu Gavrilă se prezintă acasă la Ioan Luchian Mihalea. La intrarea în scara blocului, Gavrilă întrerupe iluminatul electric de la parter prin răsucirea tubului de neon. Urcă apoi, împreună cu Păun, la etajul 1 şi sună la uşa lui Mihalea.
Nelu Florian Gavrilă: "În momentul în care am intrat în scara blocului, lumina era aprinsă. Pentru a nu fi văzuţi de cineva şi pentru că nu ştiam unde se află întrerupătorul, m-am ridicat pe vârfuri şi am slăbit tubul de neon cu degetul mare şi cel arătător de la mâna dreaptă şi l-am răsucit puţin până s-a stins lumina. Acasă mi-am dat seama că am lăsat urmă pe neon şi a doua zi pe la ora 18:00 am revenit amândoi la locuinţa lui Mihalea, pentru a şterge cu mâna tubul respectiv. N-am mai apucat să intrăm în bloc, deoarece scara era păzită de doi poliţişti. Am stat lângă bloc circa o oră şi i-am văzut pe anchetatori în casă făcând cercetări".
18:35. Mihalea le deschide uşa celor doi şi îi invită în casă, exprimându-şi totodată surprinderea faţă de prezenţa lui Ionel Păun.
18:40-19:30. Cei doi îi provoacă o moarte violentă artistului, după care, relaxaţi, şterg urmele, îşi spală mâinile de sânge şi pleacă.
Ionel Păun: "Ne-a deschis uşa un bărbat care era îmbrăcat cu pulover şi chiloţi. Bărbatul respectiv a rămas surprins când m-a văzut pe mine, motiv pentru care l-a chemat pe Gavrilă în bucătărie pentru a discuta. Eu am rămas lângă uşa de la intrarea în apartament, iar cei doi au intrat în bucătărie, Gavrilă mergând în faţă. După vreo 30 de secunde l-am văzut venind spre mine pe Ioan Luchian Mihalea, care era plin de sânge pe faţă...".
Mihalea se afla în bucătărie cu Gavrilă. Stătea în picioare şi îi cerea explicaţii acestuia. În timp ce Mihalea s-a întors cu spatele, Gavrilă l-a lovit în cap cu letconul. Speriat, Mihalea a ţipat după ajutor, şi-a pus mâna instinctiv la cap, murdărindu-se de sânge pe mâini şi pe mâneca hainei. S-a rezemat apoi cu cotul şi palmele de peretele bucătăriei, după care a pornit spre ieşire. Ajungând la uşa bucătăriei care se găsea în poziţie deschisă, s-a sprijinit cu mâna de muchia acesteia, de mânerul broaştei şi de suprafaţa exterioară, înaintând spre holul de la intrarea în apartament.
Ionel Păun: "El era speriat şi mergea puţin aplecat în faţă, vrând să iasă din locuinţă. După el venea Gavrilă, care avea letconul în mâna dreaptă. Am văzut când Gavrilă l-a lovit cu letconul în cap pe Mihalea, în momentul în care acesta ieşea din bucătărie. Mihalea s-a apropiat de mine, iar Gavrilă mi-a zis să nu îl las să iasă din casă. Eu l-am lovit pe Mihalea cu piciorul în burtă, iar când s-a aplecat a pus mâna pe clanţa uşii de la intrare. Când l-am lovit, Mihalea a început să ţipe după ajutor, iar eu l-am împins înapoi înspre bucătărie, iar Gavrilă a început să îl lovească din nou cu letconul în cap".
19:00-19:30. Vecinii aud ţipetele de ajutor ale victimei.
Martoră: "În acea zi, în timp ce doamna A. mă pregătea, am auzit nişte zgomote ce cred că veneau din direcţia apartamentului domnului Mihalea, zgomote ce îmi sugerau bufnituri, moment în care am întrebat-o pe doamna A. ce se întâmplă şi dacă se mută cineva, la care mi-a răspuns că nu şi, imediat, tot din aceeaşi direcţie, se auzeau strigăte de ajutor, o voce ce se auzea înfundat. Cred că s-a strigat de aproximativ 5-6 ori, după care au încetat şi nu s-au mai auzit nici un fel de zgomote. Imediat după aceasta am auzit voci ce veneau dinspre holul palierului blocului, moment în care doamna A. a ieşit din apartament, iar eu m-am uitat la ceasul pendulei care indica ora 19:20, gândindu-mă că trebuie să plec".
Alte două vecine ale victimei, care se aflau în acel moment pe scara blocului, la etajul al doilea, au auzit strigătele de ajutor care veneau de la etajul 1, din apartamentul 9. Întrucât pe palier era întuneric, celor două vecine le-a fost teamă să coboare pentru a vedea ce se întâmplă.
În tot acest timp ceasul lui Ioan Luchian Mihalea suna în gol. Nimeni şi nimic nu au putut să oprească ceea ce începuse cu câteva minute în urmă.
Ionel Păun: "În acest timp eu mi-am pus boxul metalic pe mâna dreaptă, pe sub mănuşă şi am început să îl lovesc şi eu în faţă pe Mihalea. Ne aflam pe holul de la intrarea în casă, pe lângă uşa de la bucătărie, când Gavrilă l-a lovit ultima oara cu letconul în cap, iar Mihalea s-a dezechilibrat şi a căzut lângă uşa de la intrare cu capul orientat spre uşa de la debara. Eu l-am tras pe Mihalea de picioare prin sufragerie până în holul de lângă baie, iar Gavrilă mergea după mine. L-am lăsat pe Mihalea în holul respectiv şi l-am mai lovit de câteva ori cu pumnul în piept, iar Gavrilă l-a lovit cu letconul tot în cap.
Eu m-am dus apoi la baie şi mi-am spălat mănuşile albastre de sânge, pentru că nu puteam să plec cu ele aşa murdare. De asemenea, am dat cu apă şi pe petele de sânge aflate pe hainele cu care eram îmbrăcat. În timp ce mă spălam, Gavrilă a strigat la mine şi mi-a zis să vin la el în sufragerie. L-am văzut când a smuls un cablu de alimentare electrică de la un aparat pe care l-a înfăşurat în jurul gâtului lui Mihalea. El mi-a zis să trag de un capăt al cablului, dar eu am refuzat iniţial. Însă el a insistat şi am tras de un capăt. Cablul s-a rupt la un capăt, dar Gavrilă a adus un alt cablu pe care l-a înfăşurat în jurul gâtului lui Mihalea, dar de capetele acestuia am tras foarte puţin".
19:30. Criminalii părăsesc locuinţa lui Mihalea, lăsând în urmă cea mai violentă crimă a vremii. Într-o pătură de culoare bej, cei doi fură din casa victimei un aparat video marca AIWA, un radiocasetofon marca SHARP, o cameră de filmat marca HITACHI, o combină muzicală marca MATSUI, un lănţişor, o brăţară şi o verighetă de aur, un ceas de mână, o geacă şi un pantalon - ambele de blugi, sumele de 400 dolari şi 30.000 lei, un portofel, o geantă de fâş de culoare neagră. La plecare lasă uşa întredeschisă.
30 noiembrie. A doua zi dimineaţă, în jurul orei 7:00, administratorul blocului intră în casa lui Oanţă. Speriat, anunţă vecinii şi ulterior poliţia.
8:00. Aşa cum o rugase cu două zile în urmă, Denise Manoliu îl sună insistent pe Oanţă. Urma să-l trezească pentru a pleca la Ploieşti.
Denise Manoliu: "Mi-a spus să îl sun insistent marţi dimineaţă, când ajung la serviciu, la ora opt. Să îl sun şi să îl ţin de vorbă cu insistenţă ca să se trezească, pentru că pleca la Ploieşti, parcă, şi îi era frică să nu ajungă acolo târziu. Am sunat mult, dar nu mi-a răspuns nici robotul. Marţi seară am aflat că nu avea cum să-mi răspundă... numai că nu înţeleg de ce nu avea robotul activat."
Articol publicat în anul 2008