Jurnalul.ro Ştiri Social Ultimul mesaj publicat pe blog de Andrei Gheorghe

Ultimul mesaj publicat pe blog de Andrei Gheorghe

Andrei Gheorghe a murit la 56 de ani. Vedeta radio și tv ar fi suferit un stop cardio-respirator în casă.

 

"Un vînt de nebunie îmi șuieră prin cap. Oameni aparent normali decolează brusc și se transformă în nebuni cu spume la gură sau strigoi cu ochii sticlind a revelație divină. Un tânăr de 28 de ani își declară admirația pentru Adrian Nastase, moartea lui Iulian Vlad declanșează bocitoare care ne vorbesc de caracterul sau “solar”, un condamnat dă lecții la televizor ministrului justiției, educația este condusă de un domn cu educație precară, hoțul se stropșește la jurnalist întrebind despre proveniența banilor cu care acesta și-a făcut o casă, Palade bate oameni în live și lumea-l înțelege, popi cutremurați de dreapta credință împraștie blesteme și tot așa și tot așa. Surpriza-ți sare-n poala ca un iepure satanic, impostori cu acces la internet se declară ofuscați cînd sînt prinși cu rața-n gură, târfe povestesc despre monogamie, bețivii luptă împotriva alcoolismului și orbii ne predau arta fotografiei. Nu înțeleg. Postarea este declanșată de o îmbrinceală filologică avută cu domnul Eftimie de la Times New Roman care după ce a postat o nazdrăvanie (limba română s-ar exprima mai bine in grafia chirilică) și a fost corectat, insistă 2 zile în susținerea poziției. Păi poziția este de nesusținut și cel mai bun lucru este să spui, ok, am greșit. Nu și domnul Eftimie care insistă pe un drum sinucigaș cu seninătatea unui kamikaze. Cum poate un tînar să nege realitatea într-un asemenea hal? Inteligent, umorist, glumeț cu scoala terminată? Cum poate să se comporte ca un Vozganaian, un Sova sau un Capsali? Un tupeu olimpian e scuza? Sau adaptarea la piața și la viața, descoperirea ideii că dacă așa merge, păi așa faci și tu? O cangrenare a spațiului public în care învingătorii sînt obraznici, habarniști dar tari în clonț și mușcătura? O lume invadată de imbecili cu titluri, de miniștri semidocți, de primarițe iuți în verb, de ziaristi sordizi și de afaceriști etatisti? O lume nouă, bravă și minunată ne-am construit noi toți și alta nu mai e. Cui nu îi convine, e liber să plece, aici sîntem noi și al nostru e totul! Și știți ceva, ei au dreptate", a scris Andrei Gheorghe pe blog.

Antena 3

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri