Momente emoţionante la finalul meciuluid e fotbal dintre Germania şi Olanda, de la Gelsenkirchen. Arbitrul roman Ovidiu Haţegan, centralul partidei, a izbucnit în lacrimi imediat după ce a fluierat sfârşitul meciului. Camerele de televiziune au surprins momentele în care arbitrul roman este cu ochii în lacrimi şi este consolat de către căpitanul Naţionalei Olandei, Virgil Van Dijk, jucătorul lui Liverpool.
La declaraţiile pentru presă, fundaşul olandez a explicat ce s-a întâmplat pe teren cu arbitrul Ovidiu Haţegan.
”Mama lui a murit recent. I-am spus să fie puternic și l-am felicitat pentru că a arbitrat foarte bine. E puțin, dar sper să-l ajute”, a declarat Van Dijk, cel care marcase golul egalării, de 2-2 în minutul 90 al meciului, gol care a calificat Olanda între cele mai bune patru echipe din Liga Naţiunilor.
Gestul lui Virgil Van Dijk i-a impresionat pe jurnalişti dar şi pe fanii din întreaga lume.
Potrivit GSP.ro, mama lui Ovidiu Hațegan a decedat în spital, ieri, după o perioadă de suferință. Arbitrul în vârstă de 38 de ani a aflat teribila veste la pauza meciului Germania-Olanda, dar a continuat să arbitreze şi repriza a doua, în pofida grelei pierderi.
Sursa: GSP