Jurnalul.ro Ştiri Locale Un buzoian s-a electrocutat în timp ce îşi făcea un selfie lângă calea ferată

Un buzoian s-a electrocutat în timp ce îşi făcea un selfie lângă calea ferată

Un bărbat de 30 de ani, din localitatea Mihăilești, a încercat să se fotografieze cu telefonul mobil în apropierea liniei de cale ferată de la marginea Buzăului.

Din dorința de a obține o imagine cât mai spectaculoasă, a riscat și s-a apropiat foarte mult de liniile de înaltă tensiune, fiind electrocutat. A fost găsit în stare gravă, cu arsuri severe pe corp și pe față. O ambulanță l-a preluat și adus la Spitalul Județean, la UPU.

Potrivit precizărilor făcute de Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău, „un pacient în vârstă de 30 de ani, din Mihăilești, s-a prezentat dimineață, cu arsuri pe față de gradele I și II, cu arsuri pe torace, abdomen, spate, pe un picior,  de gradul I și plagă deschisă piramidă nazală.  A venit într-o stare gravă, dar era stabil hemodinamic și respirator.  Este internat și vom  aștepta 24 de ore pentru a vedea cum evoluează”.

Sursa: opiniabuzau.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri