Joi 16 și vineri 17 septembrie, ora 19.30, la Sala Pictura a Teatrului Național din București este programată premiera oficială a spectacolului Stupid Fucking Bird de Aaron Posner, în regia lui Răzvan Oprea.
Piesa cu titlu voit ireverențios a dramaturgului american Aaron Posner, câștigătoare a unui Premiu Helen Hayes pentru dramaturgie, păstrează temele cehoviene din Pescărușul, ca dragostea neîmpărtășită, visele spulberate sau căutarea unor noi forme de artă teatrală, dar le plasează pe fundalul frenetic al secolului XXI.
Autorul este dramaturg, profesor universitar dar și un incitant regizor care a câștigat câteva ediții ale Premiilor Helen Hayes pentru cea mai bună regie. Cu această adaptare, el „transformă un scriitor clasic, tratat adesea cu respect formal, într-o oglindă care arată în detalii clare tot ceea ce este nou în nefericirea oamenilor de astăzi”, consemnează The New York Times, apreciind piesa drept „un Cehov pentru secolul XXI".
Drumul parcurs de autorul american până la acest Pescăruș posner-cehovian, pe care sunteți invitați să-l descoperiți în jocul actorilor TNB, a început cu câteva romane asupra cărora și-a concentrat atenția, dorind să le adapteze pentru teatru. Iar mai târziu, a creat noi variante ale pieselor clasice, inclusiv Shakespeare și Cehov.
Posner a fost co-fondator al Arden Theatre Company din Philadelphia și, între 2006-2010 - director artistic al Two River Theatre. A regizat peste 100 de producții la cele mai importante companii de teatru din întreaga țară. El este, de asemenea, profesor asociat de actorie și regie la Universitatea Americană în Washington DC.
„Pescărușului îi aduce un reglaj fin și modern. Am putea spune că ia o operă de artă celebră și o redimensionează, adăugându-i mulți pixeli. Nu se aventurează departe de intriga de bază a Pescărușului și, dacă nu cunoașteți sau nu țineți minte piesa, vă puteți bucura de Stupid Fucking Bird ca de o piesă complet nouă”, apreciază Newsworks.
„Pescărușul lui A. P. Cehov explorează complexitatea relațiilor umane, în special cruzimea iubirii, fiind, în același timp, o incursiune în natura artei teatrale. Cu un text inteligent și pătrunzător, fără a fi pretențios, Stupid Fucking Bird este o operă de artă distractivă, spirituală, ocazional peiorativă și deseori întunecată. O piesă cu un ritm alert, amuzantă, inteligentă și deseori profundă", scrie și Talkin’BROADWAY. „Mai degrabă propriul său răspuns la Cehov decât o adaptare clasică”, vin să precizeze alți comentatori.
Piesa a fost adusă în scenă mai întâi în 2013 la Compania de teatru Woolly Mammoth în Washington, D.C., iar în 2016 și la Arden Theatre Company's, regia fiind semnată chiar de autor. În continuare, piesa a intrat în atenția altor companii de teatru și universități din Statele Unite (SUA) și din alte părți. În 2015 ajunge să fie una dintre cele mai des montate zece piese; a fost produsă pe alte 150 de scene din afara Statelor Unite.
Cu noua montare de la Teatrul Național din București, Răzvan Oprea, actor al TNB și absolvent al unui Master în Regie de teatru, propune pe scena Sălii Pictură un spectacol modern, provocator, exploziv, o abordare proaspătă a unui clasic al dramaturgiei universale.
Cu talent și versatilitate artistică, distribuția în care se remarcă nume consacrate ale Naționalului bucureștean - Cecilia Bârbora și Marius Bodochi, alături de mai tinerii lor colegi Eduard Adam, Cosmina Olariu, Vitalie Bichir, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea - populează simultan două lumi - cea a eroilor cehovieni și cea a personajelor lui Aaron Posner. Această premieră face parte din programul TNB „Uși deschise pentru toți”.
Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 16 ani. Conține scene de nuditate.
Sunteți așteaptați la TNB pentru a vă întâlni cu un altfel de Cehov, un PESCĂRUȘ mai apropiat de sensibilitatea publicului acestor vremuri.
Vă dorim vizionare plăcută.
Următoarea reprezentație va avea loc pe 24 septembrie, de la ora 19.30.