Fotograful Mario Testino, un nume de referinţă din industria modei, a fost acuzat de hărţuire sexuală de 13 persoane ale căror declaraţii au fost citate într-un articol publicat sâmbătă în cotidianul american The New York Times.
Acest nou episod al scandalului care afectează de câteva luni industria de divertisment, mass-media, industria modei şi politica în urma dezvăluirilor făcute de acelaşi cotidian newyorkez despre producătorul Harvey Weinstein îl vizează şi pe Bruce Weber, alt fotograf de modă, deja acuzat de hărţuire în decembriei.
Într-o declaraţie de presa, directorul general al grupului de presă Conde Nast (ce deţine reviste celebre, precum Vogue, Vanity Fair şi GQ), Bob Sauerberg, şi directorul artistic al grupului, Anna Wintour, s-au declarat şocaţi de aceste acuzaţii, promitand sa le analizeze în mod riguros. Ei decis sa suspende colaborarea cu cei doi fotografi "până la o nouă dispoziţie" în această chestiune.
Mario Testino, un peruan în vârstă de 63 de ani, a realizat într-o carieră de peste 40 de ani fotografii pentru zeci de campanii publicitare comandate de unele dintre cele mai mari case de modă din lume, iar creaţiile sale au fost publicate de multe ori în reviste prestigioase, precum Vogue. El este acela care a realizat fotografia cu jucătoarea de tenis Serena Williams şi fiica ei ce apare pe coperta numărului din luna februarie al revistei Vogue, dezvăluită în această săptămână.
Mario Testino a semnat şi portrete fotografice remarcabile ale unor celebrităţi, inclusiv fotografia oficială de logodnă a prinţului William şi Kate Middleton, dar şi o serie de imagini cu prinţesa Diana, în 1997, publicate în Vanity Fair. Mai multe manechine, inclusiv vedete din universul modei, dar şi foşti asistenţi ai lui Testino, l-au acuzat pe fotograf că le-a făcut avansuri sexuale şi că ar fi încercat să iniţieze un raport sexual. Toţi acuzatorii au spus că nu au cedat acelor avansuri.
"Era un prădător sexual", afirmă Ryan Locke, manechin-vedetă la sfârşitul anilor 1990. El spune că în timpul unei şedinţe fotografice, Mario Testino ar fi cerut întregii echipe să părăsească platoul de filmare pentru a rămâne singur cu el şi, în acel moment, s-ar fi aruncat asupra lui.
"Eu sunt fata, tu eşti băiatul", i-ar fi spus fotograful celebrului model, care afirmă că a respins acele avansuri şi a plecat apoi de la faţa locului. Un fost asistenti, Hugo Tillman, sustine că a trecut printr-o experienţă similară, în timp ce altul, Roman Barrett, declara că Mario Testino s-ar fi frecat de unul dintre picioarele sale şi, apoi, s-ar fi masturbat în faţa lui. "Hărţuirea sexuală era o realitate constantă", a rezumat el. Mario Testino nu refuzat orice comentarii.
În acelaşi articol publicat sâmbătă, 15 modele de sex masculin, retraşi din activitate sau încă activi au acuzat alt fotograf, Bruce Weber, de hărţuire sexuală. In decembrie, Weber a fost dat în judecată pentru agresiune sexuală de modelul Jason Boyce. În octombrie, mai multe reviste şi mari branduri de modă au rupt relatiile Terry Richardson, cunoscut pentru fotografiile sale provocatoare şi bănuit, de mulţi ani, că hărţuia sexual modelele cu care colabora.