Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 4 a efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, controale în cluburile şi barurile din sector, fiind aplicate amenzi de peste 120.000 lei.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sector 4 remis, duminică, Agerpres, în urma controalelor un club a fost închis.
"Acţiune de amploare în noaptea de sâmbătă spre duminică în cluburile şi barurile din Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti. Echipe ale Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 4, formate din inspectori ai Serviciului Control Comercial şi agenţi locali, au verificat cluburile care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 4. În urma deficienţelor constatate, oamenii legii au aplicat amenzi în cuantum de 126 de mii de lei. Cele mai mari amenzi au vizat comercializarea produselor cu termen expirat, lipsa afişării preţurilor, precum şi consumul de produse din tutun în incinta localurilor. Mai mult, pe lângă amenzile aplicate, pentru un club s-a dispus măsura complementară de suspendare a activităţii ca urmare a neregulilor grave depistate", se arată în comunicat.
Acţiunile vor continua în perioada următoare, pentru ca siguranţa celor care frecventează astfel de localuri să nu fie periclitată iar operatorii economici să respecte prevederile legale, relevă sursa citată.