Jurnalul.ro Ştiri Locale Un copil a murit iar alți 3 sunt răniţi după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat

Un copil a murit iar alți 3 sunt răniţi după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat

Un minor de 14 ani din comuna Singureni, judeţul Giurgiu, a murit, iar alţi trei - de 13, 15 şi 16 ani - au fost răniţi după ce maşina în care se aflau, condusă fără permis de unul dintre aceştia, a intrat într-un stâlp de beton, după care s-a răsturnat pe DJ 411. 

"Vineri seara, aproape de ora 22,00, un băiat de 16 ani din localitatea Singureni, fără a avea permis de conducere, s-a urcat la volanul unui autoturism ce aparţinea unei mătuşi, împreună cu alţi trei minori, cu vârste de 13, 14 şi 15 ani, şi a plecat să se plimbe în comună, pe DJ 411. La scurt timp, pe fondul lipsei de experienţă şi al neadaptării vitezei, maşina a ieşit de pe carosabil, a intrat într-un stâlp de beton şi s-a răsturnat", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache. 

În urma accidentului, băiatul de 14 ani a murit, iar ceilalţi trei au fost răniţi. 

În prezent, poliţiştii fac cercetări pentru conducere fără permis, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, şoferul minor neputând răspunde penal. Totodată, mătuşa acestuia este şi ea cercetată pentru "încredinţarea unui autovehicul". 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri