Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Un eveniment de marcă, “Pictori români în Franţa”, la ICR

Un eveniment de marcă, “Pictori români în Franţa”, la ICR

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, Institutul Cultural Român (ICR) a vernisat marţi, 15 ianuarie 2019, expoziţia „Pictori români în Franța”, ce prezintă lucrări realizate de nume mari ale picturii române, a căror carieră artistică este în strânsă conexiune cu Franța. Deschiderea expoziției, organizată de ICR și Asociația „Soleil de l’Est”, a avut loc în prezența unor înalți oficiali și distinși oaspeți - viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice, doamna Ana Birchall, președintele Academiei Române domnul Ioan Aurel-Pop, vicepreședintele Academiei Române, domnul Răzvan Theodorescu, ambasadoarea Franței în România, E.S. doamna Michèle Ramis, ambasadorul Republicii Moldova în România, E.S. domnul Mihai Gribincea. Alături de majoritatea artiștilor expozanți, printre care s-au numărat Valentin Tănase, Victor Dima, Daniel Crăciun, Nicolae Blei, Vasile Tolan, Corneliu Vasilescu, Horea Cucerzan, Nicolae Iorga, au fost prezente personalități din sfera academică, diplomatică și culturală, parteneri ai Institutului Cultural Român, printre care vicepreședintele UNITER, doamna Aura Corbeanu, președintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, domnul Ioan Cărmăzan, consilier adjunct pentru cooperare culturală la Institutul Francez, domnul Stéphane Cesari, muzicianul Marcel Spinei, profesorul Manuela Cernat, actrița Magda Catone, jurnalistul Tudor Octavian.

Evenimentul a debutat cu mesajul prim-ministrului României, doamna Viorica Dăncilă: „Felicit ICR pentru implicarea în numeroase evenimente culturale de prestigiu din cadrul Sezonului România-Franța. Aceste lucrări din expoziția organizată de ICR arată bogăția acestui neam, bogăția culturii române. Alături de noi, la vernisajul acestei expoziții, se află şi unii dintre autorii acestor opere deosebite şi aş dori să le mulţumesc, pentru că, prin toată activitatea dumnealor, promovează valorile culturale româneşti şi demonstrează că sunt adevăraţi ambasadori ai culturii noastre naţionale”.

Expoziția «Pictori români în Franța» se înscrie în seria de evenimente derulate de ICR de Ziua Culturii Naționale, fiind în egală măsură o continuare firească a implicării instituției noastre în organizarea de evenimente culturale de referință în cadrul Sezonului România-Franţa. Este foarte important ca publicul român să știe că lucrările acestor adevărați ambasadori ai picturii române au fost apreciate, în egală măsură, de publicul francez“, a spus președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu. „Anul 2019 este anul României în Europa. Am încheiat Anul Centenar cu peste 1.500 de evenimente în toată rețeaua ICR, suntem în plin Sezon România-Franța, pregătim prezența României ca țară invitată la marele Festival EUROPALIA de la Bruxelles. Nu în ultimul rând, contribuim la programul cultural asociat Președinției României la Consiliului Uniunii Europene. În continuare, în 2019 ne așteaptă un ansamblu de provocări pe cât de onorante, pe atât de responsabilizatoare: Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, cu un program de evenimente culturale asociate, în care ICR este implicat, și EUROPALIA 2019, unde România este țară invitată. Va fi, așadar, un tur de forță instituțională”, a menționat doamna LilianaȚuroiu.

Ziua Culturii Naționale marchează două culturi – cultura română și cultura franceză - și dialogul dintre cele două culturi. Cred că Sezonul România-Franța a debutat în jurul anului 1830, când schimburile dintre cele două țări au început să fie importante. Sezonul România - Franța a continuat, dealtfel, pe tot parcursul secolelor XIX și XX. Eliade, Cioran, Ionesco, Brâncuși s-au simțit ca acasă în Franța. Deci, acest eveniment face parte din Sezonul România-Franța care se întinde deja pe trei secole”, a spus domnul Mirel Taloș, vicepreședintele ICR.

Pentru a sublinia relațiile culturale strânse dintre România și Franța, Institutul Cultural Român a oferit Ambasadei Franței o lucrare semnată de sculptorul Dan Băncilă. Trofeul, reprezentând Marea Unire, a fost primit de Excelența Sa, doamna ambasador Michèle Ramis. Diplomatul francez a felicitat țara noastră cu această ocazie aniversară, subliniind, în intervenția sa, unul dintre proiectele de anvergură, în derulare, între cele două țări. „Obiectivul Sezonului România - Franţa este de a obţine câştigul pe care cultura îl poate genera, pentru că numai prin cultură se apropie popoarele, naţiunile. Dorim ca Sezonul România-Franţa să înnoiască prietenia franco-română, care e foarte veche și care se îmbogățește prin expoziții de o asemenea calitate artistică, cum este această expoziție”, a punctat Excelența Sa, doamna Michèle Ramis.

Președintele Academiei Române, domnul Ioan-Aurel Pop, a felicitat ICR pentru ideea acestui eveniment, foarte potrivită pentru a marca Ziua Culturii Naționale și momentul pe care-l traversează România azi. „Academia Română are cea mai bună colaborare cu ICR şi nădăjduim în continuare să reuşim împreună să unim această naţiune prin cultură.Franţa este patria care ne-a ajutat cel mai mult de-a lungul timpului. Dincolo de interesele sale economice, comerciale, ne-a ajutat cel mai mult să ne construim ţara care se numeşte astăzi România. De la 1859 până la 1918, în Franţa am simţit cel mai mare sprijin dintre toate puterile occidentale”, a declarat preşedintele Academiei Române.

Pentru artiștii români a lucra în Franța este cea mai importantă tradiție culturală. În acest context, ICR continuă acest demers care este aproape de două ori secular. La rândul ei, Franța datorează artiștilor români foarte mult. Expozițiile de acest gen din cadrul Sezonului România-Franța se așază, așadar, într-o tradiție prestigioasă. Dincolo de foarte multe avataruri, Franța rămâne marea noastră prietenă și marele nostru model cultural. Felul nostru de a gândi este învecinat felului în care gândesc, creează și se exprimă prietenii noștri francezi”, a precizat domnul academician Răzvan Theodorescu.

„Odinioară o adevărată Mecca a curentelor și tendințelor plastice, Franța rămâne și astăzi un loc de unde se dă tonul în arta contemporană. Asociația „Soleil de l’Est”, care promovează stagii de creație ale pictorilor români în locuri simbolice din Franța, nu face altceva decât să continue vechea tradiție a convergențelor artistice ale picturii românești cu valorile plastice europene”, a apreciat domnul Valentin Tănase, artist plastic și participant la primul stagiu de creație „Soleil de l’ Est” în Franța – 2001.

Cu prilejul vernisajului, a fost acordată din partea ICR o Distincție de Onoare Asociației „Soleil de l’ Est” pentru excepționala activitate de promovare a culturii române.

În cadrul expoziției „Pictori români în Franța”, Asociația „Soleil de l’Est” prezintă lucrări realizate în timpul rezidențelor de artiști conduse de asociație în Franța, în perioada 2001 - 2014. Totodată, la această expoziție sunt prezenți și pictori români seniori, prin lucrări care au fost prezentate de „Soleil de l’Est” în Franța, în mai multe expoziții. Pictorii expozanți la ICR sunt Ion Atanasiu-Delamare, Levente Albert, Dalia Bialcovski, Gabor Biro, Nicolae Blei, Nicolae Cațavei, Dan Cioca, Nicolae Ciochina, Gellu Costea, Augustin Costinescu, Marian Condruz, Daniel Crăciun, Horea Cucerzan, Victor Dima, Vasili Diviza, Cornel Drăgan-Târgoviște, Mihail Gavril, Daniela Grapă, Dan Hatmanu, Ana-Ruxandra Ilfoveanu, Niculae Iorga, Lucian Liciu, Dumitru Macovei, Waldemar Mattis-Teutsch, Mihaela Modâlca, Costin Neamțu, Lisandru Neamțu, Ștefan Pelmuș, Vasile Pop-Negreșteanu, Marilena Preda-Sânc, Gabriel Stan, Valentin Tănase, Vasile Tolan, Angela Tomaselli, Corneliu Vasilescu, Daniela Zbarcea.

Expoziția de la ICR face parte din ciclul celor peste 150 expoziții de pictură română, organizate de „Soleil de l’Est” în prestigioase locații, precum Fondation Taylor Paris Montmartre, Cité Internationale des Arts, Espace Christiane Peugeot din Paris, Château Royal de Collioure, European Pattent Office, Galeria Foyer Main Building și Ambasada României din Haga (Olanda), Reprezentanța României pe lângă UE (Bruxelles, Belgia), Viena (Austria), Sala festivă a Ministerului Culturii din Bratislava (Slovacia) etc.

Expoziția va rămâne deschisă la sediul ICR (Aleea Alexandru, nr. 38) până pe 25 ianuarie 2019 și poate fi vizitată între orele 10.00 - 18.00. 

 

 

Subiecte în articol: Pictori români în Franţa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri