Jurnalul.ro Special Un milionar român caută avion privat pentru a evada din Costa Rica

Un milionar român caută avion privat pentru a evada din Costa Rica

de Mihaela Bîrzilă    |   

Omul de afaceri Cornel Tăbăcaru este blocat din martie într-un resort  de lux din Costa Rica, pe malul oceanului, unde deține mai multe apartamente. Ar da orice să poată ajunge acasă, la Toronto, dar nu are cu ce să zboare. Nici fiicele nu și le poate vedea. Una a fost prinsă de pandemie în Los Angeles, cealaltă - în România. Anul trecut, pe vremea asta, se distrau cu toții la prima nuntă din familie. 

 

 

“Costa Rica e blocată din 17 martie”, spune Cornel Tăbăcaru. „Eu am avut noroc că m-am întors din România cu două zile înainte, pe 15, altfel nici nu mai puteam să intru. Soția mea, Alina, ar fi rămas singură, în toată nebunia asta. Ea e din noiembrie aici. Se fac zboruri de repatriere, dar numai pentru americani. Noi avem cetățenie canadiană, însă asta nu ne ajută cu nimic. Am tot încercat să plecăm prin Ambasada Canadei, ambasada a organizat câteva zboruri de repatriere, dar toate s-au anulat. După ce au luat banii, au anulat. Chiar zilele trecute am primit o altă veste proastă. Eram programați la un zbor pe 15 august. Vineri, pe 10 iulie, ni s-a spus e totul în regulă, vă așteptăm. Duminică noapte, s-a anulat. Costa Rica este închisă ermetic în acest moment. Mi-e dor de fete. Nu le-am mai vazut din ianuarie.  Ne gândim serios să plecăm cu un avion privat. O cursă privată costă 30.000 de dolari până la Detroit, 39.000 până la Toronto. Mai avem o familie care vrea să plece și ar putea să contribuie cu 5 000 $, plus o doamnă care ar contribui cu 2-3.000$. Ar trebui să dăm noi restul de bani, dar nici așa nu se poate în acest moment. Companiile de privat jet din SUA nu au voie să zboare decât pe teritoriul american, companiile de la noi nu au voie decât în America Centrală. Ar mai fi o soluție, să mergem până la Detroit și să trecem pe jos frontiera, iar în Canada să ne aștepte niște prieteni cu mașina. Ne-am făcut planuri. Dar deocamdată nu găsim companie care să poată să zboare. În mod normal, stăteam în Costa Rica din noiembrie până în aprilie, cât e foarte frig în Canada. Acum ne-a prins iulie și nici în august nu avem speranțe că putem pleca la noi acasă”, povestește Tăbăcaru.

 

„Mă simt prizonier. Captiv lângă plaja de vis”

 

Supranumit “milionarul TEC” pentru că s-a îmbogățit după ce a adus în România celebrele dozatoare de suc la începutul anilor ’90, Cornel Tăbăcaru s-a stabilit în Canada de 35 de ani. Din 1999, are proprietăți și în Costa Rica, a obținut și statutul de rezident, dar nici cu acest statut nu a mai putut pleca de când a izbucnit pandemia. Nici rezidenții care au ieșit totuși din Costa Rica după data de 17 martie, când țara și-a închis granițele, nu mai au voie să se întoarcă.   

Afaceristul român și soția lui sunt captivi într-un adevărat paradis, în orășelul Jaco, un fel de Mamaia pentru turiștii din Costa Rica. Sub fereastră, li se deschide imensitatea oceanului, dar nu pot merge la plajă, plaja fiind închisă acum. Accesul este permis doar până la  9.30 și nu pentru distracția obișnuită, ci pentru oamenii locului, care-și plimbă câinii, pentru surferi și pentru cei care vor să admire răsăritul.  

“Eu am biroul de lucru pe terasă. Astăzi, pe la ora 10, am văzut 2 tineri care își plimbau câinele. A venit poliția, a oprit lângă ei. Au comentat puțin, erau turiști, probabil. Toți cei care erau retrași pe stânci să admire oceanul au sărit în ajutorul poliției, au început să strige la ei «și noi am vrea să ne plimbăm pe plajă, dar stăm aici, nu e voie». Așa e aici, e altă mentalitate. Oamenii sunt solidari cu poliția, iar regulile sunt reguli. Amenzile sunt decente, 40-50 de dolari, la un salariu mediu de 600 $. Nu au pus amenzi ca în România de 20.000 de lei (peste 4 000$), pe care să nu aibă omul cu ce să le plătească. Sunt practici, sunt realiști, e o altă mentalitate. Costa Rica a fost prima țară din lume care, prin Constituție, a abolit armata, în 1948. Toți copiii sunt educați de mici să fie disciplinați, ordonați, să respecte legea. Copiii se duc în uniformă la școală, nu cu blugi rupți”, povestește Cornel Tăbăcaru. 

 

Au crescut cazurile, dar nu e isterie

 

Mall-urile nu s-au închis în Costa Rica, dar oamenii nu se îngrămădesc. Terasele au fost închise, acum au voie să funcționeze la jumătate din capacitate. Patronii care nu respectă regula riscă să le fie închisă afacerea. În supermarket, raioanele care nu vând produse de primă necesitate sunt sigilate, pentru ca oamenii să nu fie tentați să petreacă prea mult timp la cumpărături. Există culoar separat pentru persoanele în vârstă, iar angajații au grijă să intre pe rând clienții. Cei care se plimbă prea mult printre rafturi sunt atenționați să se grăbească. Oricum, nu are voie să intre toată familia. Intră o singură persoană, restul așteaptă afară. Pentru a limita deplasările, autoritățile costaricane au introdus și circulația alternativă a mașinilor, în funcție de numărul de înmatriculare. Lunea, circulă cei cu terminația 1,2, marți – 3,4 și tot așa. Și deplasările între localitati sunt limitate. 

Oamenii poartă masca de protecție, însă președintele țării sau ministrul sănătății nu vin cu mască în fața națiunii când au un anunț important de făcut. Ministrul Sănătății apare zilnic la televizor, cu 5-6 ziariști, distanțați, răspunde la câteva întrebări de interes medical, nu răspunde la întrebări pe teme politice.

 

Ce s-a întâmplat cu afacerile lui „Don Cornelio”

 

“Eu fac 70 de ani la anul, m-am retras din orice funcție executivă, din orice afacere mai mare sau mai mică pe care o am. Mai am afaceri în România, imobiliare și în industria feroviară, am 5 apartamente închiriate, un sediu de firmă închiriat și părți la diferite societăți comerciale. La închirieri n-a scăzut prețul, în cealaltă zonă merge mai greu. Pandemia a pus stop cam la tot. În Costa Rica, sunt asociat la o fermă de cafea, avem mari probleme cu cei care veneau și cumpărau, engrosiștii. Acum, ne ocupăm noi și vindem cantități mult mai mici. Mi-am restrâns cheltuielile. Nu neapărat și soția - mall-urile au rămas deschise aici”.  

 

Fata cea mică, blocată în Los Angeles

 

Familia are emoții pentru fata cea mică, Ștefana, având în vedere situația gravă din Statele Unite. Tânăra se află în Los Angeles, unde locuiește cu prietenul ei. După cum spune tatăl său, a fost extrem de prudentă, nu a ieșit la demonstrații și s-a protejat cum a putut mai bine. 

 

Ștefana are 30 de ani, a absolvit cea mai prestigioasă școală de design, Parsons (New York), și are propria linie de costume de baie. Acum, face și măști de protecție asortate.

 

America se află pe primul loc în lume la numărul de infectări și decese din cauza Covid-19, cu aproape 150 000 de moți și peste 3,5 milioane de îmbolnăviri. În Costa Rica, la o populație de 5 milioane de locuitori, s-au înregistrat 8 000 de cazuri și 34 de decese. Altfel spus, 7 decese la milionul de locuitori, în vreme ce americanii au înregistrat 418 decese, iar  România - 100 (conform wolrdometers.info).

 

 

 

Subiecte în articol: Cornel Tăbăcaru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri