Jurnalul.ro Sport Sporturi Un nou președinte în fruntea Federației Române de Triatlon, după decesul lui Peter Klosz

Un nou președinte în fruntea Federației Române de Triatlon, după decesul lui Peter Klosz

Vlad Stoica a fost ales în funcţia de preşedinte Federaţia Română de Triatlon, cu unanimitate de voturi în cadrul Biroului Federal, după recentul deces al apreciatului Peter Klosz, persoană influentă în triatlonul continental, care a adus competiţii de triatlon de calibru internaţional, în ultimii ani, în România, se precizează într-un comunicat al FRT.

Până în prezent, Vlad Stoica a avut rolul de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Triatlon, încă din anul 2013. Organizator an de an al celei mai mari competiţii de triatlon din Estul Europei, fost campion, atât în polo cât şi în triatlon, Vlad Stoica a adus şi multiple competiţii de tip Cupă Europeană, pe parcursul ultimilor ani, în România.
'Triatlonul a suferit o pierdere masivă, din momentul în care Peter Klosz, vizionar şi adevărat motor al dezvoltării triatlonului din România, ne-a părăsit. Din acest moment, toţi membrii Federaţiei sunt grupaţi, cu misiunea de continuitate: vrem să onorăm munca depusă de Peter Klosz şi să menţinem România pe harta competiţiilor esenţiale internaţionale - în acest sens, Cheile Grădiştei vor găzdui, din nou, Campionatele Europene de Winter Triathlon, în 2020 - dar şi să avem, în premieră naţională, sportivi sub steagul României, la Jocurile Olimpice de la Tokyo', a declarat noul preşedinte al FRT.

Vlad Stoica, director general al grupului Smartatletic, este co-fondator al Federaţiei Române de Triatlon şi are o lungă tradiţie sportivă în familie, recunoscută şi prin performanţele lui Ioan Stoica, fost ciclist în echipa de aur a României.

Complexul Sportiv de la Cheile Grădiştei a devenit deja tradiţionalul loc gazdă al competiţiilor europene de Winter Triathlon. După ce Federaţia Română de Triatlon a organizat Campionatele Mondiale din 2018 şi cele Europene din 2019, România a fost desemnată, din nou, gazda Campionatelor Europene de Winter Triathlon, în anul 2020.

Competiţiile din cadrul Campionatului vor fi organizate în zilele de 29 februarie şi 1 martie, iar programul sportiv va include atât Campionatele Europene de Elite, Juniori, U23, cât şi de Amatori Age Group, alături de deja tradiţionala alergare de noapte Dracula Winter Night Run.

Cei doi sportivi care luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Antoanela Manac şi Felix Duchampt, vor beneficia de sprijinul necondiţionat şi de expertiza Federaţiei, pentru a duce, în premieră, steagul României în competiţia-regină a triatlonului.

Fondată în 2012, Federaţia Română de Triatlon are ca obiectiv creşterea adopţiei disciplinelor sportive gestionate în rândul sportivilor şi a performanţelor sportivilor români ce fac parte din loturile naţionale.
AGERPRES

Subiecte în articol: triatlon
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri