Ediţia cu numărul 92 a Galei Premiilor Oscar a prelungit – şi agravat - neliniştea Hollywoodului în faţa viitorului: va intra industria filmului în stăpânirea platformelor de streaming? Va rămâne Oscarul trofeul major al cinematografului american sau global?După ce anul trecut Roma lui Alfonso Cuaron, realizată cu ajutorul Netflix, a fost cât pe ce să câştige statueta, dar s-a mulţumit cu Oscarul pentru producţie internaţională, anul acesta platforma cu multe milioane de abonaţi şi-a confirmat poziţia de mare producător de cinema, pentru că 24 dintre nominalizări au rezultat din 12 filme ce-i poartă marca. Luna trecută Premiile Globurile de aur au evitat să valideze producţiile acestei mari ameninţări pentru studiourile clasice şi au lăsat în afara palmaresului titluri foarte promiţătoare precum The Irishman al lui Martin Scorsese sau Cei doi papi/The Two Popes al brazilianului Fernando Meirelles. Lansat în ultimele zile ale anului trecut, lungmetrajul 1917 al britanicului Sam Mendes a schimbat poziţiile favoriţilor şi a cucerit cele mai importante Globuri , cel mai bun film şi cea mai bună regie.
S-a crezut imediat că Oscarurile vor repeta, în mare, situaţia. Lungmetrajul despre Primul război mondial pleca ca favorit al competiţiei cu palmaresul stabilit prin voturile membrilor Academiei Americane de Film (recomandată cu iniţialele ca AMPAS). După ce numărul membrilor s-a mărit spectaculos în 2018 (cu 928 de noi nume, de pe tot mapamondul) au început să se înmulţească titlurile nominalizate venite din alte spaţii decât cel american. Candidatura filmelor cu subtitluri nu mai pare o sitiuaţie neobişnuită la Oscaruri. Dacă în această situaţie s-au aflat, până acum, mai ales premiile mai „mici” (pentru documentar, animaţie, muzică, uneori interpretare), în 2020 prezenţa sud-coreanului Parasite de Bong Joon-ho printre cele nouă lungmetraje nominalizate la categoria Cel mai bun film, a generat insomnii concurenţilor. Venit cu prestigiosul credit asigurat de Premiul Palme d` Or al Festivalului de la Cannes, producţia sud-coreeană şi-a depăşit condiţia de film de artă şi a devenit un succes comercial, cu peste 160 de milioane de dolari în întreaga lume, dintre care 34 de milioane în Statele Unite. Nominalizat şi la alte categorii importante (regie, scenariu, scenografie etc.), lungmetrajul lui Bong Joon-ho este , după părerea criticilor, revelaţia internaţională a anului trecut. În acelaşi timp cronică socială şi parabolă politică, extrem de originala operă mixează drama de familie, comedia neagră şi metafora ideologică pentru a configura, foarte expresiv, formele contemporane ale luptei de clasă. Cineastul foloseşte inspirat decorul unei case cu subsol pentru a marca (cum făcuse cu mulţi ani în urmă Fritz Lang în Metropolis-1926) structura riguros etajată a unei societăţi cu săraci şi bogaţi. Nimic nu poate bulversa această stratificare, nici micile strategii viclene şi nici crima nu pot inversa locurile ocupate de cele două clase sociale ale noului secol, precariatul şi plutomania, cum le numesc unii sociologi moderni. În final, Parasite a câştigat Oscarurile cele mai importante: Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu ,dar şi Cel mai bun film internaţional.
Această producţie film unanim admirată nu s-a putut vedea pe platformele de streaming, la fel ca 1917, filmul de război care pare făcut dintr-un singur plan- secvenţă, abil mizanscenat de Sam Mendes şi acaparant filmat de operatorul Roger Deakins. Dacă reputaţia lui Mendes, care câştigase Oscarul cu American Beauty şi a lui Deakins (oscarizat pentru Blade Runner 2049) ,recomandau un plus de atenţie pentru candidatura de acum, aceasta era susţinută şi mai convingător de Premiile BAFTA şi-mai ales- de voturile majoritare ale ghildei producătorilor din AMPAS. De obicei acest gir este principalul semn că o producţie va câştiga Oscarul cel mare. În plus, superstiţiile hollywoodiene dau ca porte bonheur prezenţa lui Colin Firth (în rol secundar în 1917) pentru că s-a observat că toate filmele nominalizate la această categorieavându-l în distribuţie câştigă. N-a fost să fie aşa şi lungmetrajul lui Mendes a obţinut Oscarul pentru imagine, efecte speciale şi mixaj sonor.
Deşi nu au câştigat premii importante (sau deloc, în ciuda celor 10 nominalizări, precum The Irishman al lui Scorsese), producţiile Netflix nu au rămas în afara palmaresului. Aşa cum era de aşteptat, Laura Dern a obţinut Oscarul pentru rol feminin secundar graţie portretului sarcastic făcut avocatei specializată în divorţuri din Marriage Story de Noah Bumbach. Din distribuţia acestuia ar fi meritat să câştige un Oscar pentru rol principal Adam Driver, excepţionalul interpret al unui bărbat umilit de strategia malefică a amintitei avocate, care distruge orice încercare a soţilor de „a se despărţi în mod civilizat”. Dar Oscarul pentru rol masculin principal era ca şi luat de Joaquin Phoenix, răsplătit pentru metamorfoza fizică şi efortul făcut pentru a umaniza personajul din Joker de Todd Phillips.
S-au confirmat şi previziunile privind Oscarul pentru rol principal feminin, obţinut de Renée Zelweger pentru felul cum o portretizează pe Judy Garland în Judy şi Oscarul pentru rol secundar masculin, adjudecat de Brad Pitt pentru interpretarea din A fost odată...la Hollywood.
Cineaştii Martin Scorsese şi Quentin Tarantino au fost nominalizaţi cu filme care arată ceea ce ştiu ei mai bine să facă. Primul propune, în The Irishman, o nouă incursiune în lumea nemiloasă a mafiei, pornind de la pariul curajos al întineririi, cu mijloace digitale, al actorilor săi preferaţi Robert De Niro, Al Pacino şi Joe Pesci, pe care a visat toată viaţa să-i reunească în aceeaşi distribuţie. Marea pasiune a lui Tarantino pentru istoria cinematografului inspiră, în A fost odată...la Hollywood, povestea unei mari prietenii dintre un star în pierdere de glamour şi cascadorul său fidel (Brad Pitt), plasată în apropierea periculoasă a clanului Mason, ucigaşul vedetei Sharon Tate. Scorsese a trebuit să se mulţumească doar cu omagiul făcut, de pe scenă, de cîştigătorul Bong Joon-ho, care a invitat participanţii să-l aplaude pe maestrul american în picioare, iar Tarantino cu Oscarurile primite de filmul său pentru decoruri şi rol secundar masculin.
Dintre nominalizatele la mai multe categorii ar trebui amintit Jojo Rabbit, pentru care neo-zeelandez de etnie maori Taika Waititi a primit Oscarul pentru scenariu adaptat, titlu de reţinut pentru noi şi pentru că imaginea este semnată de talentatul nostru compatriot Mihai Mălaimare jr. Din păcate, deşi reţinut printre cele 10 titluri finaliste la categoria Cel mai bun scurtmetraj, Cadoul de Crăciun de Bogdan Mureşan nu a rămas pe lista scurtă, Oscarul revenind în final filmului The Neighbor`s Window .
Categoriile secundare ale Premiilor Academiei Americane de Film au mai dres puţin busuiocul privind reproşurile de slabă reprezentare a femeilor regizoare.
Produs de Barck şi Michelle Obama, American Factory (regia Julia Reichert şi Steve Bognar), a plecat ca favorit la categoria Lungmetraj documentar, reuşind să câştige Oscarul incluzând, în istoria redeschiderii unei vechi uzine observaţii sociale relevante. Scurtmetrajul oscarizat , Learning to Skateboard in a War Zone (if You are a Girl) este, de asemenea, regizat de o femeie, Carol Dysinger. Semnături feminine poartă şi costumele premiate cu Oscar din Little Women (Jacqueline Durran), precum şi decorurile din A fost odată...la Hollywood (Barbara Ling), dar şi coloana sonoră premiată a filmului Joker (islandeza Hildur Gudnadottir). S-a mai încercat corectarea procentului de reprezentare a femeilor, dar şi rasială, prin numerele cântate de Cynthia Erivo (nominalizată pentru Harriet) şi Janelle Monae, care s-a recomandat şi ca reprezentanta minorităţii queer.
Deşi nu a avut un moderator unic, gala Oscarurilor 2020 nu a dus lipsă de momente foarte bune de spectacol. După cum nu au lipsit nici strălucirea şi eleganţa şi, în general, o etalare a bogăţiei în contrast cu mesajul filmului căştigător, Parasite. Cât despre comentariile despre felul cum s-a lăsat Hollywoodul „penetrat de globalizare” prin acest premiu, aş aminti că cetatea americană a filmului face-spre cinstea sa- acest lucru încă de la începuturi, atrăgând mereu talente de pe alte continente, care au împrospătat şi înnobilat mereu producţiile sale. Aceast lucru l-a făcut pe faimosul critic francez André Bazin să scrie despre „genialitatea sistemului”. Hollywoodul a aspirat întotdeauna la globalizare.