Jurnalul.ro Ştiri Externe Un român a agresat sexual o tânără şi a rănit o altă persoană la Napoli

Un român a agresat sexual o tânără şi a rănit o altă persoană la Napoli

Un român fără adăpost din Italia a agresat sexual joi, la Napoli, o tânără de 21 de ani şi a rănit o altă persoană, înainte de a fi arestat de poliţişti, relatează cotidianul La Repubblica.

Potrivit anchetatorilor, Ioan Aureul Ciovaci, în vârstă de 30 de ani, a ameninţat-o pe tânără cu o şurubelniţă, în liftul blocului în care locuia aceasta. Apoi, bărbatul a pipăit-o şi a agresat-o.

Victima a început să ţipe, ceea ce a alertat o altă femeia care locuia în imobil. Aceasta a deschis uşa ascensorului, moment în care românul a fugit.

Cele două italience au alertat poliţia, care început să îl caute pe agresor.

Între timp, acesta a forţat intrarea într-un alt bloc din Napoli, unde a încercat să se ascundă. El a rănit cu şurubelniţa, la mână şi la picior, un locatar care l-a întrebat ce caută acolo.

Când au aflat ce s-a întâmplat, ceilalţi oameni care locuiau în clădire au vrut să îl linşeze pe român.  Forţele de ordine au intervenit, însă, la timp şi au reuşit să îl oprească.

Poliţiştii l-au arestat pe Ciovaci, care urmează să fie prezentat în faţa unui judecător.

Victimele sale au fost duse la spital, pentru îngrijiri medicale, dar starea lor este bună.

Sursa: news.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri