Critica socială, politică, filozofică, o critică mergând până la condamnarea regimurilor statale, a dreptului şi practicii judiciare, a abuzului autorităţilor, a dominaţiei eclesiastice asupra vieţii publice şi, nu în cele din urmă, a monarhiei absolute face gloria intelectualităţii Iluminismului – a cărui singură, dar gravă, eroare o constituie tendinţa atee. Personalitatea cea mai puternică, trăind în primele opt decenii ale Secolului Luminilor, este Voltaire ( François Marie Aronet). El a adresat o severă analiză, imixtiunilor de tip teocratic în societate. A criticat dreptul şi modul în care avea loc administrarea justiţiei în epocă, practicile regimului penitenciar, abuzurile monarhiilor absolute. Voltaire a fost cu toate acestea invitatul şi corespondentul epistolar al regilor şi reginelor Europei. Ce semnificaţie au astfel de lucruri pentru noi, cei de astăzi? Cele mai multe dintre criticile aduse de scriitorii, filozofii şi istoricii perioadei iluministe, în particular de către Voltaire, dreptului, justiţiei, administraţiei statale, sunt perfect aplicabile actualei justiţii, erorilor sau abuzurilor administrative, politicilor de conducere a statului, pretins democratic. Toate sistemele – mai bine sau mai nepotrivit structurate – deviază în timp, de la dreapta condiţie, spre a lua un caracter alterat, impropriu şi inacceptabil. Avem nevoie de un organism menit să analizeze continuu statul şi societatea, să sesizeze necesitatea restructurărilor din punct de vedere principal, filozofico-politic şi juridic ale acestora, deci de un Senat, dar unul adevărat, sub raportul capacităţii de a injecta, în sistemele funcţionale ale statului, inteligenţă, demnitate, cultură şi organizare.