Câteva sute de profesori au protestat ieri, la Palatul Parlamentului, unde s-a lansat și ideea de a bloca desfășurarea examenului de bacalaureat, începând cu 12 iunie, dacă nu se vor accepta revendicările cadrelor didactice, legate de noua Lege a salarizării unitare. Acest lucru nu este posibil, spun ceilalți sindicaliști din învățământ, pentru că profesorii nu doresc să le facă rău elevilor și părinților.
Nemulțumirile profesorilor sunt legate de poziționarea prea jos în grila de salarizare și de faptul că vor primi bani în plus la salariu abia de la 1 ianuarie 2018, în loc de 1 iulie, ca alte categorii de bugetari. “Învăţământul a rămas în ultima treime a grilei de salarizare. Maximumul care poate fi atins pe o scară de la 1 la 12 este 2,6, iar profesorul debutant are undeva în jur de 1,6 sau 1,7. Colegiul Liderilor a hotărât ca săptămâna viitoare să lanseze un referendum şi, dacă vom obţine feedbackul de la colegii noştri, vom închide şcolile, începând cu 12 iunie”, a declarat Constantin Rada, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Ceilalți sindicaliști nu sunt, însă, de acord cu această idee, astfel încât nu se va putea declanșa greva. „Să fim serioși! O astfel de acțiune nu poate fi declanșată decât pe baza unui referendum la care participă toate cadrele didactice implicate. Nu există așa ceva și nu cred că este recomandat ca pentru rezolvarea problemelor salariale să facem să sufere copiii și părinții. Pe de altă parte, sunt sume de bani care se câștigă la bacalaureat. Nici nu este o nemulțumire atât de mare, încât să se ajungă la așa ceva”, a explicat, pentru Jurnalul Național, Marius Nistor, liderul federației Spiru Haret.
Bătaia de joc din sistem
Sumele care se câștigă pentru supraveghere și pentru corectarea lucrărilor în România sunt cele mai mici din UE, ajungând până la 100 de lei impozabil pentru un supraveghetor, respectiv 250-300 de lei impozabil, în medie, pentru profesorii care corectează lucrările, nu pe zi, ci pentru întreaga perioadă a bacalaureatului. În aceste condiții, se vorbește despre fapte de corupție atunci când elevii strâng bani de mâncare și băutură pentru supraveghetori și profesorii care corectează lucrări. „Este o exagerare, pentru că dacă ții oamenii blocați într-o stare de stres formidabilă, într-un centru de corectare, organizatorul ar trebui să asigure toate cele necesare, adică și hrană, și apă, și cafea. Asta nu înseamnă în niciun caz corupție. Asigurarea unor condiții civilizate de lucru este o obligație a organizatorului concursului, adică a Ministerului Educației”, mai spune Marius Nistor.
În niciun caz nu se va opri bacalaureatul. Sunt niște etape de parcurs pentru a face așa ceva, iar la un sistem cu peste 300.000 de salariați, dintre care peste 90% sunt membri de sindicat, și peste 6.000 de unități de învățământ, ar fi nevoie de cel puțin o lună pentru a se parcurge toate etapele. Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret
Pentru a declanșa greva pe 12 iunie, sindicatele ar trebui să parcurgă mai multe etape obligatorii, conform legii, care înseamnă ședințe organizate la nivel de federație, la nivel de județe și fiecare instituție de învățământ, care ar dura foarte mult.