Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Inspectoratul de Poliţie al Judeţean (IPJ) Tulcea, tânărul, în vârstă de 32 ani, conducea autoturismul pe strada Gării din municipiu, unde a avariat uşor şase autoturisme parcate regulamentar.
'Conducătorul auto şi-a continuat deplasarea pe strada Isaccei unde a pătruns cu autoturismul pe trotuar şi a avariat şase stâlpi reflectorizanţi. Ulterior, a acroşat şi un autoturism care se afla parcat pe stradă', se arată în comunicatul IPJ.
Purtătorul de cuvânt al IPJ, inspectorul principal Dorin Visterneanu, a declarat pentru AGERPRES că poliţiştii l-au oprit pe tânărul aflat singur în maşină, acesta spunându-le că dorea să facă turul oraşului.
'Toţi proprietarii de maşini şi administratorul drumului public pe care se aflau montaţi stâlpii reflectorizanţi au depus plângere la IPJ', a menţionat reprezentantul IPJ.
Conform comunicatului IPJ, tânărul avea o alcoolemie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma evenimentului i s-a întocmit dosar penal.