O persoană suspectată de spionaj în beneficiul Rusiei a fost arestată la Stockholm, după ce a fost recrutată de un agent al unui serviciu de informaţii rusesc aflat sub acoperire diplomatică în Suedia, au anunţat miercuri autorităţile suedeze, citate de AFP.
Persoana arestată activează în domeniul 'tehnologiilor avansate' şi avea acces la 'informaţii susceptibile de interes din partea serviciilor de informaţii străine', a indicat într-un comunicat comun Parchetul şi Serviciul securităţii statului.
Această persoană este suspectată de a fi 'fost recrutată ca agent de către un ofiţer de informaţii rus care activează sub acoperire diplomatică în Suedia', a precizat Daniel Stenling, şeful Departamentului de contrainformaţii din cadrul Serviciului securităţii statului.
Potrivit unei surse a cotidianului Expressen, o a doua persoană a fost pentru scurt timp arestată în cursul aceleiaşi operaţiuni desfăşurate marţi seara în centrul capitalei Stockholm, dar a fost pusă în libertate după ce a făcut dovada că are imunitate diplomatică.
'Ameninţările împotriva Suediei s-au intensificat în ultimii ani, iar inovaţiile tehnice permit statelor să-şi perfecţioneze instrumentele de spionaj cibernetic', declară Daniel Stenling.
'În paralel, continuă activitatea de spionaj tradiţională prin recrutarea de agenţi. Combinarea celor două componente extinde spectrul colectării de informaţii secrete' de către puterile străine, a adăugat el.
Într-o notă publicată în iulie 2018, Serviciul securităţii statului din Suedia aprecia că mai mult ca oricând a 'crescut ameninţarea reprezentată de serviciile străine de informaţii împotriva ţării scandinave'.
'Rusia este ţara care reprezintă cea mai mare ameninţare împotriva Suediei în materie de spionaj', afirmase atunci Daniel Stenling.
Suedia este deosebit de preocupată de tentativele de influenţare a dezbaterii publice şi de ingerinţă în alegeri, de exemplu organizarea de campanii de dezinformare pe reţelele sociale.
AGERPRES