Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tânar de 17 ani s-a urcat la volan deși nu avea permis și a provocat un accident, în Botoșani. Adolescentul, cercetat de polițiști

Un tânar de 17 ani s-a urcat la volan deși nu avea permis și a provocat un accident, în Botoșani. Adolescentul, cercetat de polițiști

Un tânar de 17 ani, care nu deținea permis de conducere, a provocat un accident rutier, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Botoșani. Adolescentul era urmărit de polițiști.

Potrivit IPJ Botoșani, la data de 5 noiembrie 2022, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani, în timp ce se aflau pe strada Tulbureni, din municipiul Botoșani, au efectuat semnal de oprire unui autoturism al cărui conducător auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, iar pe strada Mărului, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a întrat în impact cu gardul unei locuințe, apoi a părăsit autovehiculul.

Conform sursei citate, în timp, a fost identificat de către polițiști, fiindu-i stabilită identitatea în persoana unui tânăr, de 17 ani, din municipiul Botoșani, care nu deține permis de conducere pentru categoria de autoturism pe care îl conducea.

În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri