Jurnalul.ro Special Anchete Unde ajunge arhiva de 1,7 kilometri a Fondurilor Europene

Unde ajunge arhiva de 1,7 kilometri a Fondurilor Europene

de Ion Alexandru    |   

“Jurnalul” a dezvăluit, în ediția de ieri, că grupul de companii ale omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu, denunțătorul din anul 2016 al liderului PNL Ludovic Orban, s-a reconectat puternic la contractele cu statul. Astăzi, descoperim că același grup de interese a primit, în aceeași zi, atât de la o instituție guvernamentală controlată de PNL, cât și de la una controlată de USR-PLUS, contracte consistente. După Autoritatea pentru Digitalizarea României, Urdăreanu a fost contractat și de Ministerul Fondurilor Europene, condus de Cristian Ghinea și supervizat de Dan Barna, pentru a depozita arhiva, în următorii doi ani, documentele instituției emise în perioada 2007-2013, respectiv 2014-2020. Iar ambele contracte au fost parafate în data de 18 martie 2021.

 

La două zile după consumarea alegerilor parlamentare, în 8 decembrie 2020, când partidele care compun actuala coaliție guvernamentală de dreapta negociau formarea Executivului și împărțirea portofoliilor, Ministerul Fondurilor Europene făcea publică intenția de a contracta servicii de arhivare, de depozitare și de gestionare a documentelor generate de structurile din subordine, eligibile prin Programul Operațional Capital Uman și prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. 

La acel moment, ministerul era controlat, încă, de PNL, însă deja se conturase clar ipoteza conform căreia acest domeniu strategic va fi predat de către liberali în favoarea USR-PLUS, intrând în gestionarea unui vicepremier de la aceeași formațiune politică. Lucru care s-a și întâmplat, în mod exact, de Crăciun, când la conducerea ministerului a fost “uns” Cristian Ghinea, europarlamentar USR, iar în funcția de vicepremier însărcinat cu coordonarea acestui minister a fost numit Dan Barna.

Trei luni și zece zile mai târziu, mai exact pe data de 18 martie 2021, Ministerul Fondurilor Europene, redenumit, între timp, Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, a anunțat finalizarea licitației deschise și atribuirea acordului-cadru. Dacă, inițial, instituția era dispusă să pună la bătaie pentru aceste servicii suma de 2.612.518,52 de lei fără TVA, în urma selecționării operatorului economic care va presta serviciile solicitate, valoarea acordului-cadru va costa autoritatea contractantă suma de 1.664.919,62 lei fără TVA, adică 1.981.254,35 de lei cu TVA inclusă (412.761,3 euro).

 

Acționariat de calibru

 

Conform anunțului de atribuire, aflăm că acest operator care va găzdui, arhiva și gestiona documentele Ministerului Fondurilor Europene se numește SC CERTSIGN SA București, companie care, potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, este controlată de către entități deținute de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, strâns legate, totodată, așa cum vom arăta puțin mai jos, cu cealaltă companie, Altimate SA, care și-a adjudecat, în aceeași zi, de la Autoritatea pentru Digitalizarea României, contractul privind mentenanța SICAP.

Astfel, SC CERTSIGN SA, înființată în anul 2006, avea, la data de 22 septembrie 2020, conform unei notificări a Adunării Generale a Acționarilor, drept asociați UTI Holdings BV Olanda (cu 63,95% din acțiuni), cu sediul în Amsterdam, TIU Holdings LTD Cipru (cu 36% din acțiuni), cu sediul în Nicosia, reprezentată de Lucia Urdăreanu, nimeni alta decât soția omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu, pe Adrian Florea (cu 0,02% din acțiuni și pe Constantin Burdun (cu 0,02% din acțiuni).

Din verificările “Jurnalul”, compania în cauză nu a mai derulat, în ultimii patru ani, contracte cu autoritățile publice, evidențiate prin anunțuri de atribuire.

 

Peste 1.700 de metri liniari de documente

 

În caietul de sarcini întocmit de către Ministerul Fondurilor Europene se motivează nevoia pentru contractarea acestor servicii. Concret, se specifică în acest document că, “având în vedere volumul de documente generate. în perioada 2007 – 2013, precum și în perioada 2014 – 2020, se preconizează că, pe parcursul acordului-cadru, se vor încheia mai multe contracte subsecvente”. De asemenea, se mai arată că o cantitate de aproximativ 488 de metri liniari de documente este deja arhivată fizic, astfel încât acest acord cadru va suporta doar cheltuielile legate de preluare, transport și depozitare pentru această cantitate. 

Conform aceluiași document, autoritatea contractantă vizează preluarea și transportul de documente la depozitul SC CERTSIGN SA a 1.701,91 de metri liniari de documente, care trebuie depozitate, și arhivarea a 1.213,91 de metri liniari de documente. De asemenea, contractul mai vizează operațiuni de regăsire, extragere, transport (inclusiv transportul înapoi la depozit) și livrarea documentelor, precum și extragerea definitivă a cutiilor cu documente din acest depozit.

Cu acest prilej, aflăm și modul în care sunt ținute aceste documente ale Ministerului Fondurilor Europene. Astfel, cutia de arhivare este una care trebuie să asigure depozitarea a cinci bibliorafturi de câte opt centimetri. Un metru liniar este egal cu trei cutii, realizate din carton rezistent, având capac integrat de deschidere superioară și cutia este prevăzută cu întărituri laterale și mânere.

Compania lui Urdăreanu are obligația transportului cutiilor în condiții de siguranță, iar pe fiecare cutie intrată în depozit trebuie să asigure un cod unic. Operațiunile pe care compania în cauză trebuie să le presteze sunt arhivarea, finalizarea unui nomenclator arhivistic, verificarea și gestionarea documentelor existente, perfectarea documentelor, inventarierea documentelor, organizarea dosarelor în cutii și organizarea arhivei.

Legătura CERTSIGN cu Altimate SA, cea care se ocupă de mentenanța achizițiilor publice

 

Din hotărârea AGA a SC CERTSIGN SA, care a avut loc în data de 22 septembrie 2020, aflăm detalii care, așa cum am precizat mai sus, fac legătura dintre această companie și o altă entitate controlată de Tiberiu Urdăreanu abonată, recent, la un important contract guvernamental. Legătură diferită de cea a structurii acționariatului celor două companii. 

În acest sens, în cadrul ședinței respective, s-a dezbătut faptul că SC UTI GRUP SA, SC Defense Engineering SA, Trident Servicii și Mentenanță SA (fosta SC UTI Servicii și Mentenanță SA)., SC Altimate SA, UTI Facility Management SA și SC Geopixel SA, în calitate de societăți operaționale, aveau în derulare o facilitate de credit în valoare de 37.250.000 de lei de la OTP Bank România SA, în baza unui contract de credit încheiat în 26 aprilie 2006.

Mai mult, SC UTI Grup SA, SC Altimate SA, SC UTI Facility Management SA și SC Geopixel SA aveau în derulare o altă facilitate de credit, în valoare de 8.000.000 de lei, tot de la OTP Bank, în baza unui contract de credit luat în anul 2017. În acest sens, s-a hotărât includerea SC Altimate SA în facilitate de credit.

Ei bine, SC Altimate SA este una și aceeași companie despre care “Jurnalul” a făcut vorbire în dezvăluirea din ediția precedentă, în care arătam că Autoritatea pentru Digitalizarea României, structură înființată și operaționalizată la începutul anului trecut de Guvernul condus de Ludovic Orban, a încheiat, luna aceasta, primul său contract de achiziții important. Banii ajung, culmea, la o companie deținută de un grup de afaceri controlat de controversatul Tiberiu Urdăreanu, cel care, în primăvara anului 2016, l-a denunțat de Ludovic Orban la DNA, pentru că i-ar fi cerut o „sponsorizare” de 50.000 de euro, pentru a-și plăti aparițiile televizate în timpul campaniei electorale aferente alegerilor pentru Primăria Capitalei de acum cinci ani.

 

18 martie, ziua în care s-au aliniat astrele pentru UTI

 

Vorbim, ca și în cazul acordului-cadru parafat de Ministerul Fondurilor Europene, despre o afacere parafată tot în data 18 martie 2021, când Autoritatea pentru Digitalizarea României a încheiat un acord-cadru în vederea achiziționării de servicii de suport, asistență tehnică și mentenanță software privind Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP), realizat prin proiectul „Sistem Informatic Colaborativ mediu performant în desfășurarea Achizițiilor Publice” (SICAP). Mai exact, se referă la noua platformă a achizițiilor publice care găzduiește anunțurile de intenție, de participare, de atribuire sau achizițiile directe, ori prin procedură simplificată pe care le derulează, în principal, autoritățile publice ale statului. 

Reamintim că, potrivit anunțului de atribuire publicat de autoritatea contractantă chiar pe SICAP, acordul-cadru vizează achiziția unui abonament lunar ce va cuprinde servicii de mentenanță preventivă și corelativă, precum și servicii de mentenanță evolutivă pentru SEAP, realizate prin sistemul SICAP, pentru o perioadă de 36 de luni, unde se va lucra cel mai puțin 15.000 de ore și cel mai mult 30.000 de ore.  Acordul-cadru este finanțat direct de la bugetul de stat, prin bugetul Autorității pentru Digitalizarea României, și va costa 9.235.800 de lei fără TVA, respectiv 11.097.702 de lei cu TVA inclusă (adică nici mai mult, nici mai puțin, decât 2.312.021,25 euro). În urma licitației deschise organizate de autoritatea contractantă, afacerea a fost atribuită companiei SC Altimate SA. Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, mai exact a unei încheieri din data de 13 octombrie 2020, structura acționariatului SC Altimate SA București este compusă din SC UTI Real Estate Development SRL, împreună cu SC UTI Grup SA și cu UTI Holdings BV Amsterdam.

 

Cu o lună în urmă, MFE mai achiziționa servicii de depozitare

 

Revenind la afacerea încheiată de Ministerul Fondurilor Europene cu SC CERTSIGN SA, trebuie menționat faptul că instituția condusă de Cristian Ghinea, de la USR-PLUS, a mai făcut o achiziție de servicii similare la sfârșitul lunii trecute. 

Mai exact, în daa de 23 februarie 2021, Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a alocat, prin licitație deschisă, suma de 927.269,64 de lei fără TVA, printr-un acord-cadru având ca obiect servicii de depozitare și de gestionare a documentelor ministerului. Câștigătorul licitației din februarie este SC A&B Activ Distribution SRL, cu care același minister a încheiat, în 26 februarie, și primul contract subsecvent, în valoare de 492.759,4 lei fără TVA. 

Operatorul economic în cauză este o societate înființată în anul 1999 și este deținută de soții Cristian și Iuliana Nemțeanu.

Subiecte în articol: tiberiu urdareanu Cristian Ghinea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri