Jurnalul.ro Ştiri Observator Ungaria mulțumește României pentru sprijinul vital în domeniul energetic și economic

Ungaria mulțumește României pentru sprijinul vital în domeniul energetic și economic

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a evidențiat vineri, în cadrul vizitei oficiale în România, importanța strategică a colaborării dintre cele două țări în domeniul energetic și economic.

În cadrul întâlnirii cu premierul Marcel Ciolacu, Orbán a subliniat rolul esențial al României în asigurarea securității energetice a Ungariei, exprimându-și recunoștința pentru sprijinul oferit.

„România este extrem de importantă pentru Ungaria din punct de vedere energetic. Anul trecut, datorită colaborării noastre, am putut achiziționa 1,75 miliarde de metri cubi de gaze naturale, acoperind astfel necesarul Ungariei. Acest sprijin a fost vital, mai ales în contextul blocării cooperării energetice cu Ucraina”, a declarat Orbán.

Premierul maghiar a accentuat importanța României ca țară de tranzit energetic și a exprimat dorința de a aprofunda colaborarea în domenii strategice. „România devine din ce în ce mai importantă pentru Ungaria din punct de vedere energetic, iar noi dorim să continuăm și să consolidăm această colaborare”, a adăugat el.

Premierul Marcel Ciolacu a reafirmat angajamentul României de a susține parteneriatele strategice cu Ungaria, subliniind beneficiile economice și energetice reciproce pentru ambele state.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Ungaria Viktor Orban energie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri