Elevii care frecventează şcolile de stat din Ciudad de Mexico nu vor mai fi nevoiţi să poarte uniforme diferenţiate pe criterii de gen, au anunţat luni autorităţi guvernamentale, potrivit Thomson Reuters Foundation.
Claudia Sheinbaum, edilul de stânga al capitalei Mexicului, a prezentat noile reglementări referitoare la uniforma nediferenţiată pe criterii de gen cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate la o şcoală din oraş.
"Epoca în care fetele trebuiau să poarte fuste, iar băieţii, pantaloni, a trecut demult şi cred că a devenit istorie", a spus Sheinbaum. "Băieţii pot purta fuste dacă vor, iar fetele pot purta pantaloni dacă doresc", a mai spus aceasta.
Noile reglementări se vor aplica cu efect imediat, a precizat, ulterior pe Twitter, ministrul mexican al Educaţiei.
Sheinbaum, care a preluat mandatul în decembrie, este a doua femeie ajunsă vreodată în fruntea administraţiei capitalei şi şi-a bazat programul electoral pe angajamente în ceea ce priveşte consolidarea drepturilor femeilor şi ale membrilor comunităţii LGBT+.
"Este un lucru foarte simplu, dar care creează o condiţie pentru egalitate, pentru echitate", a spus Sheinbaum despre noul cod vestimentar.
Deşi la şcolile aflate sub administraţie guvernamentală din Ciudad de Mexico nu există obligativitatea prin lege de a purta uniformă, Ministerul Educaţiei recomandă şcolilor de stat să adopte un astfel de cod vestimentar.
În ghidul de instrucţiuni aplicat până acum, se preciza că ''aşa cum fusta reprezintă elementul de bază din uniforma fetelor, pantalonii sunt elementul de bază din uniforma băieţilor''.
Ministrul mexican al Educaţiei, Esteban Moctezuma, a salutat iniţiativa lui Sheinbaum şi a sugerat că este posibil ca şi alte state din ţară să-i urmeze exemplul.
"Sunt sigur că multe guverne locale vor urma regula egalităţii şi respectării drepturilor, precum şi pe cea a societăţilor care nutresc un enorm respect una pentru cealaltă", a spus acesta.
Activiştii LGBT+ au salutat iniţiativa precizând că ar putea avea un efect pozitiv pentru elevii transgender şi pentru cei neconformi cu normele de gen, care se luptă să-şi accepte identitatea.
"Îi va ajuta foarte mult pe elevii trans", a declarat pentru Thomson Reuters Foundation, Diana Sanchez Barrios, activist transgender şi fondatoare a Prodiana AC - o asociaţie pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBT+ din Mexic.
În ciuda unor progrese recente în ceea ce priveşte drepturile persoanelor LGBT+, Mexic este în continuare o societate conservatoare, o ţară preponderent catolică, unde prevalează machismul, iar atributele de gen sunt impuse cu stricteţe.
Drept urmare, persoanele transgender se confruntă deseori cu stigmatul social şi cu probleme de sănătate mintală.
Potrivit unui studiu publicat în 2016 în The Lancet, trei sferturi dintre persoanele transgender intervievate în Ciudad de Mexico s-au confruntat cu excluderea socială din cauza identităţii de gen.
Peste 80% dintre aceştia au relatat stres psihologic în perioada adolescenţei.
"Acum, orice copil, indiferent de orientarea sa sexuală sau de identitatea de gen, poate purta fustă", a spus Temistocles Villanueva, preşedintele comisiei pentru drepturile omului din Congresul Ciudad de Mexico.
"Poate pentru că se consideră a fi o persoană transgender sau poate pentru că vrea pur şi simplu să vadă ce se întâmplă atunci când un băiat poartă haine care nu au fost destinate genului său'', a mai spus acesta.