Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Gafa URIAȘĂ a lui Căbuz aduce victoria lui U Cluj. Echipa lui Bergodi trece pe primul loc

Gafa URIAȘĂ a lui Căbuz aduce victoria lui U Cluj. Echipa lui Bergodi trece pe primul loc

de Redacția Jurnalul    |   

Universitatea Cluj a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, la Mioveni, în etapa a doua a fazei play-off.

Victoria oaspeţilor a fost adusă de gafa de proporţii a portarului Cătălin Căbuz, care a luftat la o minge trimisă de fundaşul Florin Borţa. Căbuz tocmai fusese convocat de urgenţă de selecţionerul echipei naţionale, Mircea Lucescu, pentru barajul cu Turcia, pentru Cupa Mondială din 2026.

Cele două echipa s-au anihiliat reciproc în marea majoritate a timpului, dar au reuşit fiecare să îşi creeze o ocazie mare de gol.

În min. 10, Issou Macalou a centrat pentru Jovo Lukic, care nu a reuşit să reia de la doi metri de poartă.

Dorinel Oancea (90) a şutat din voleu de la 20 de metri, dar mingea a lovit transversala.

Universitatea a ajuns la şase victorii consecutive.

În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, FC Argeş câştigând la Mioveni cu 1-0, iar ''U'' cu 3-1 la Cluj-Napoca.

FC Argeş - FC Universitatea Cluj 0-1 (0-0), Stadion Orăşenesc - Mioveni
A marcat: Cătălin Căbuz (82, autogol).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Ionuţ Traian Neacşu (Bucureşti); al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanţa)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Ion Ion (Bucureşti) - LPF
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri