Jurnalul.ro Ştiri Educatie Universitatea Transilvania le face cursuri de marketing digital studenților de la Comunicare

Universitatea Transilvania le face cursuri de marketing digital studenților de la Comunicare

de Diana Scarlat    |   

Tendința momentului în Comunicare, Publicitate, Media și Marketing este digitalizarea, iar Facultatea de Comunicare a Universității Transilvania, din Brașov, a găsit o soluție pentru a aduce “la zi” pregătirea studenților. Agențiile brașovene The Pharmacy și Romanian Copywriter, în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Sociologie și Comunicare lansează pe 26 februarie programul Academia de Online, un curs gratuit dedicat studenților de anul I care își doresc o carieră în marketing online.

 

Programul oferă posibilitatea pentru zece studenți ai programului de Comunicare și Relații Publice, anul I, să își echivaleze cele 90 de ore de practică obligatorii prin urmarea cursurilor desfășurate în cadrul laboratorului de informatică din cadrul facultății și prin activitatea organizată la sediul agențiilor partenere. Celor mai buni cursanți li se va oferi și posibilitatea de angajare în regim part-time.

 

Aflat la prima ediție, programul Academia de Online este primul curs gratuit de inițiere în marketing digital susținut de specialiști în domeniu pentru studenții Facultății de Comunicare și Relații Publice din Brașov. Programul are loc în perioada 26 februarie – 25 mai 2018. Ideea organizării acestui curs aparține unui grup de trei tineri antreprenori, absolvenți ai Universității Transilvania din Brașov, care în prezent lucrează în agenții locale.

 

“Scopul programului este să deschidă perspectivele studenților de anul I în domeniul marketingului digital, oferindu-le șansa să dobândească aptitudini pe care ulterior să le pună în practică într-o viitoare carieră. Academia de Online este organizată în trei module, împărțite pe durata a 12 săptămâni. Cursurile se desfășoară în fiecare săptămână, în incinta Facultății de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității Transilvania, având o parte teoretică și una practică”, explică profesorul Florin Nechita.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri