Jurnalul.ro Ştiri Social Unul din bărbaţii răniţi în explozia de sâmbătă va fi transferat la Sofia, celălalt este internat la Bagdasar-Arseni

Unul din bărbaţii răniţi în explozia de sâmbătă va fi transferat la Sofia, celălalt este internat la Bagdasar-Arseni

Una dintre persoanele rănite sâmbătă dimineaţa în explozia care a avut loc în sectorul 4 al Capitalei va fi transferată cu un avion SMURD din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la Sofia, în Bulgaria.

Potrivit unei informări transmise AGERPRES de Ministerul Sănătăţii, este vorba despre un bărbat de 75 de ani, cu arsuri de gradul II - III pe 60% din suprafaţa corpului.

"Acesta a fost stabilizat la Spitalul Universitar, sedat şi intubat pentru transport. Bărbatul va fi transferat cu un avion SMURD din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la Sofia, în Bulgaria", precizează sursa citată.

În explozie a fost rănit şi un bărbat de 49 de ani. Acesta are arsuri de gradul IIa, IIb şi, parţial, IIc pe 68% din suprafaţa corpului.

Conform informării MS, acesta a suferit leziuni ale căilor respiratorii şi este intubat în prezent. Bărbatul a fost internat la Spitalul Bagdasar-Arseni.

Sâmbătă dimineaţă, o butelie a explodat într-un apartament situat pe strada Perşani din sectorul 4 al Capitalei, doi oameni suferind arsuri. Explozia nu a fost urmată de un incendiu. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri