Aproape 2.000 de persoane s-au refugiat în adăposturi de urgenţă, iar un bărbat a fost dat dispărut după ce a fost luat de o viitură provocată de ciclonul tropical Sarai, care a lovit sâmbătă arhipelagul Fiji.
Directorul Biroului pentru Situaţii de Urgenţă, Vasiti Soko, a sfătuit localnicii şi miile de turişti din Fiji să se adăpostească şi să nu îşi rişte viaţa în condiţiile în care ciclonul, însoţit de ploi abundente şi vânt puternic, a lovit ţara insulară situată în Pacificul de Sud.
Cu rafale de până la 150 de kilometri la oră, acesta a distrus case şi culturi, a doborât copaci şi a provocat pene de curent şi inundaţii importante în regiunile joase.
Mai multe curse aeriene către şi dinspre Fiji au fost anulate sau reprogramate.
O turistă din Noua Zeelandă, Melonie Sheppard, aflată în vacanţă pe insula Mana, la vest de principala insulă din Fiji, a descris situaţia drept înfricoşătoare şi a declarat că staţiunea în care se află este izolată. "Suntem loviţi de vânt intens şi ploi orizontale. Staţiunea oferă mese la pachet şi apă direct în camere, atunci când se poate", a relatat ea pentru New Zealand Herald.
Guvernul Fiji a avertizat, printr-un comunicat emis sâmbătă, că sunt prognozate vânturi puternice şi inundaţii în zonele costiere.
Biroul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că 1.970 de persoane au solicitat adăpost de urgenţă şi nu au fost consemnate persoane rănite. Însă, există temeri pentru siguranţa unui bărbat care a fost luat de ape în timp ce încerca să traverseze un râu umflat. O altă persoană, dată dispărut pe mare, a fost salvată de poliţie.
Conform traiectoriei actuale, ciclonul va trece pe lângă insula principală din Fiji, Viti Levu, apoi de-a lungul insulelor din sudul arhipelagului, înainte de a ajunge duminică în Tonga.
ȘTIREA INIȚIALĂ Ciclonul Sarai se apropie de coastele arhipelagului Fiji, iar autorităţile au îndemnat o parte din populaţie să se refugieze în regiunile mai înalte din cauza riscului de inundaţii.
Serviciul meteorologic din Fiji a avertizat rezidenţii cu privire la precipitaţii abundente şi la ''vânturi violente care ar putea provoca pagube'', existând riscul producerii de inundaţii în anumite regiuni situate de-a lungul litoralului.
În momentul în care va ajunge sâmbătă dimineaţă deasupra insulei principale Viti Levu, ciclonul ar trebui să fie de categoria 2, cu o viteză medie a vântului de 65 de kilometri pe oră însoţit de rafale care ar putea atinge 90 de kilometri pe oră.
Zeci de persoane au fost evacuate la Lautoka, al doilea oraş ca mărime din acest arhipelag de mici dimensiuni precum şi de pe insula Ovalau din cauza unei alerte imediate de inundaţii.
Biroul pentru gestionarea catastrofelor din Fiji a deschis adăposturi de urgenţă şi a făcut apel la populaţie să-şi pregătească ''trusa de urgenţă''.
"În prezent, 63 de persoane s-au refugiat în trei centre" deschise pe teritoriul ţării pentru a găzdui rezidenţii nevoiţi să-şi părăsească domiciliul, a precizat biroul naţional de gestionare a catastrofelor.
Programul miilor de turişti veniţi să-şi petreacă sărbătorile de sfârşit de an în acest mic arhipelag din Pacificul de Sud este perturbat de acest ciclon care a determinat anularea sau întârzieri ale curselor aeriene.
Excursiile cu ambarcaţiunile au fost sistate, iar compania aeriană Fiji Airways a anulat mai multe zboruri interne precum şi curse cu destinaţia Australia şi Noua Zeelandă.
Zborurile pentru SUA au fost amânate cu câteva ore pentru a evita ciclonul Sarai.
În 2016, ciclonul Winston a provocat moartea a 44 de persoane în insulele Fiji, a distrus zeci de mii de locuinţe şi a provocat pagube a căror valoare a fost estimată la un miliard de dolari.