Jurnalul.ro Ştiri Externe Uraganul Ida a lovit coasta SUA cu vânturi de 240 km/h

Uraganul Ida a lovit coasta SUA cu vânturi de 240 km/h

Uraganul Ida a lovit coastele Lousianei, lângă Port Fourchon, ca furtună de categoria 4, extrem de periculoasă, cu o viteză a vântului de 240 km/h, a declarat National Hurricane Center (NHC), citat de CNN.

Ida vine la cea de-a 16-a aniversare a devastatorului uragan Katrina, socotită cea mai puternică furtună care a lovit statul american, alături de Laura de anul trecut și Last Island Hurricane din 1856.

Guvernatorul Louisianei John Bel Edwards a declarat duminică că se așteaptă ca Ida să fie „o mare provocare”.

Edwards i-a spus lui Jake Tapper de la CNN pe „State of the Union” că statul său „este cât se poate de pregătit”, dar se așteaptă ca Ida să fie „un test foarte serios”.

Ida a devenit o furtună de categoria 4 duminică dimineața devreme, potrivit National Hurricane Center.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: uragan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri