Jurnalul.ro Ştiri Locale Urmărire ca-n filme în Timiș, noaptea trecută, sfârșită cu mașina condusă de un condamnat în șanț

Urmărire ca-n filme în Timiș, noaptea trecută, sfârșită cu mașina condusă de un condamnat în șanț

Un urmărit național, condamnat pentru furt calificat și alți doi prieteni de-ai acestuia, suspecți cercetați pentru fapte de tâlhărie, au fost opriți de destin, azi noapte, în comuna Vladimirescu din județul Arad, după o urmărire ca-n filme. Mașina în care se aflau cei trei s-a izbit de un cap de pod chiar în timp ce vehiculul era urmărit de un echipaj de poliție. 

Oamenii legii porniseră în urmărirea suspecților după ce aceștia nu opriseră la semnalele polițiștilor. 

După ce autoturismul urmărit s-a oprit în șanț, cei trei au încercat să fugă. Polițiștii i-au somat, iar doi dintre cei din mașină s-au predat imediat. Al treilea, care era șoferul autoturismului, a fost prins ulterior, la scurt timp după incident. S-a trecut apoi la verificarea acestuia și oamenii legii au descoperit că asupra sa era emis un mandat de urmărire pentru condamnare de doi ani cu executare pentru infracțiunea de furt. 

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Sursa: pressalert.ro

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri