USR PLUS îl susține pentru poziția de membru în cadrul CNA pe Mircea Toma, secondat de Dan Radu ca supleant.
Ambele nominalizări au avut la bază profesionalismul și integritatea pe care le-au dovedit de-a lungul timpului în domeniile în care au activat, spune un comunicat.
Mircea Toma este președintele ActiveWatch, organizaţia care acționează pentru protecția drepturilor omului, militând pentru comunicarea liberă în interes public. Deține un doctorat în psihologie și a activat, de-a lungul carierei sale profesionale, în următoarele arii: monitorizare și analiză mass media; advocacy pentru drepturile omului; formator antidiscriminare și interculturalism; jurnalism; coordonare și formare competențe comunicare publică; asistență psihologică, educație media.
Dan Radu este vicepreședintele Asociaţiei „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”. Este absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi și a lucrat pentru mai multe instituții mass-media, ocupând funcțiile de reporter, redactor-șef, director general, editor, director de programe.
„Nominalizările lui Mircea Toma și Dan Radu sunt încă un pas decent și firesc pe care îl facem în această direcție de a aduce societatea în politică. Ambii sunt oameni profesioniști, care sunt convins că vor reprezenta cu cinste în CNA valorile în care USR PLUS crede, ducând această instituție acolo unde trebuie și unde avem mare nevoie de ea”, a afirmat Dan Barna, copreședinte USR PLUS și viceprim-ministru.
„Contăm pe anvergura morală și profesională și pe independența lui Micea Toma pentru a readuce credibilitatea în această instituție de reglementare, care va trebui reformată și adaptată la noile realități ale audiovizualului din România și Europa. Iar Dan Radu va aduce, alături de Mircea Toma, viziunea și experiența sa reformatoare pentru un audiovizual modern“, a declarat copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, lider al Grupului Renew Europe în Parlamentul European.
(sursa: Mediafax)