Jurnalul.ro Ştiri Politică USR PLUS vrea proceduri rapide pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Bodog

USR PLUS vrea proceduri rapide pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Bodog

Alianța USR PLUS se pronunță pentru derularea rapidă a procedurilor privind ridicarea imunității parlamentare a senatorului Florian Bodog.

Președintele Senatului, Anca Dragu, a convocat Biroul Permanent pentru a pune în discuție cererea DNA de ridicare a imunității parlamentare pentru senatorul PSD Florian Bodog, primul pas în derularea procedurii, potrivit unui comunicat transmis vineri de USR PLUS.

Reprezentanții grupului USR PLUS în Biroul Permanent al Senatului au cerut Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să prezinte cât mai rapid o primă evaluare a cererii DNA de ridicare a imunității parlamentare pentru senatorul PSD Florian Bodog, o estimare a timpului necesar pentru pregătirea audierii senatorului precum şi a timpului de care acesta are nevoie pentru a studia documentele înaintate de procurorul general.

Biroul Permanent a decis în unanimitate ca evaluarea primară să fie depusă până în 12 aprilie 2021, scrie Mediafax

„Ne vom asigura ca procedura să se deruleze rapid și fără sincope. Grupul USR PLUS va vota întotdeauna pentru ridicarea imunității parlamentare a unui senator, indiferent de nume sau de apartenență politică. Parlamentul României nu mai trebuie să fie scutul absolut care asigură apărarea unei persoane despre care organele de anchetă au indicii solide că ar fi comis o infracțiune. Ridicarea imunității de către Senat nu înseamnă stabilirea vinovăției cuiva ci doar încuviințarea începerii unei acțiuni penale, nu însemnă decât că toți cetățenii români sunt egali în fața legii”, spune Radu Mihail.

Conform procedurii, urmează ca pe baza evaluării preliminare, Biroul permanent al Senatului să fixeze un termen rezonabil pentru depunerea raportului de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, dar nu mai mult de 14 zile.

Conform Regulamentului Senatului, raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, urmând ca, în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul permanent, plenul Senatului să voteze asupra lui.

Hotărârea privind cererea de urmărire penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. Votul este secret şi se exprimă prin bile.

DNA a cerut din nou aprobarea Senatului pentru începerea urmăririi penale pe numele lui fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, care ar fi acționat ca o consilieră să-și ia salariul, deși nu s-a prezentat la serviciu. În 2019 Senatul a respins o cerere similară.

 

Subiecte în articol: Florian Bodog
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri