„Noua majoritate parlamentară a făcut astăzi o mare greșeală votându-l pe Alexandru Stănescu membru în comitetul de reglementare al ANRE. Au transformat ANRE într-o afacere de familie, pentru că știm cu toții că domnul Stănescu este fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Nimic din CV-ul său nu-l califică pe domnul Alexandru Stănescu să ocupe această funcție atât de importantă, plătită cu 6-8.000 de euro pe lună. Să ținem cont de faptul că deciziile comitetului de reglementare al ANRE au un impact direct asupra pieței de energie și, implicit, asupra facturilor pe care românii le plătesc la energie electrică, gaze naturale și chiar la energia termică”, a declarat Cristina Prună, vicepreședintele din partea USR al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.
Reprezentanții USR folosesc, în justificarea demersului, o ordonanță de Guvern potrivit căreia „membrii Comitetului de reglementare trebuie să fie cetățeni români, cu domiciliul stabil în România, cu o bună reputație, cu studii superioare și pregătire profesională în domeniul tehnic, economic sau juridic, având o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum și experiență de minimum 5 ani în funcții de conducere în instituții publice centrale ori companii din domeniul energiei electrice, termice și al gazelor naturale”.
Cei de la USR susțin că Stănescu nu îndeplinește condițiile legale.
„După cum rezultă din CV-ul fratelui baronului PSD de Olt, nu este îndeplinit criteriul experienței de minimum 5 ani, fie că se ia în calcul perioada în care Alexandru Stănescu a ocupat funcția de vicepreședinte, respectiv președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, fie că se ține cont de perioada în care a condus un SRL care se ocupă de cultivarea cerealelor”, au anunțat reprezentanții USR.
Alexandru Stănescu a fost desemnat marți, prin votul parlamentarilor, să fie membru în comitetul de reglementare al ANRE.
(sursa: Mediafax)