Acum cinci ani, mai precis în iunie 2016, familia Bodnariu, o familie de români stabilită cu forme legale în Norvegia, își recăpăta copii preluați în mod de-a dreptul samavolnic de către serviciul Barneverner cu un an înainte. Prilej cu care ne amintim ecoul puternic și sprijinul substanțial pe care l-au primit demersurile senatorului Titus Corlățean, căruia i s-a alăturat și parlamentarul Ben Oni Ardelean, demersuri adresate autorităților norvegiene pentru rezolvarea, pe cale legală și în deplin consens cu respectarea drepturilor omului, a acestui caz de o gravitate care întrece imaginația. Și iată că, astăzi, 5 mai 2021, senatorul Titus Corlățean se adresează primului ministru Florin Cîțu și ministrului de externe, Bogdan Aurescu, solicitându-le se intervină pentru rezolvarea unui alt caz de aceeași factură. Este vorba despre soții Furdui, cetățeni români stabiliți cu forme legale în Germania, cărora tot un fel de organism care se erijează a fi protector al drepturilor copilului le-a luat de lângă ei trei din cei șapte copii, recurgând la metode cam de aceeași factură cu cele ale Barneverner-ului. Adică fără a îi informa pe părinți asupra cauzelor acestei acțiuni și fără a le prezenta dovezile care să ateste temeinicia și caracterul legal. Distribuindu-i, cu de la sine putere, la trei familii diferite, așa încât să piardă legătura între ei ca și cu părinții lor. Mă rog, formal, adică de ochii lumii, s-a invocat faptul că acești părinți, practicanți ai unui cult neoprotestant, l-ar fi lovit pe copilul lor de un an și două luni în timp ce acesta era la masă. Acuzație care, de fapt, nu stă în picioare, deoarece, în realitate, micuțul se înecase, iar mama i-a dat o lovitură la spate, așa cum se obișnuiește în asemenea cazuri, pentru a elimina boțul de mâncare buclucaș.
Pe bună dreptate se pune întrebarea: de unde aveau hiper-vigilenții apărători ai drepturilor copilului informația? Foarte simplu, de la David, unul dintre membrii familiei,un adolescent în vârstă de cam 15 ani, pe care- aici e aici!- respectiva entitate îl racolase de ceva vreme și îl transformase într-un veritabil informator. Pretextul invocat fiind, dacă am înțeles bine, anumite rezerve pe care serviciul cu pricina le avea față de cultul religios căruia îi aparțin soții Furdui. Cult față de care, se pare, autoritățile de rit secular au anumite serioase rezerve Sincer să fiu, când am auzit cele relatate de către senatorul Titus Corlățean mi-am zis mai întâi că poate nu am înțeles eu cum stau lucrurile. Cum adică, mi-am zis eu- ca tot românul atunci când vine vorba despre lecțiile de democrație pe care le luăm de la Republica Federală Germană, stat-fanion al marii familii a Europei Unite-, să pui tu, serviciu public, un copil să își toarne părinții? Așa ceva nu s-a mai pomenit decât pe vremea când un puștan komsomolist ciripea la KGB despre ce gândesc și ce spun părinții săi atunci când vine vorba despre Iosif Vissarionovici Stalin!
Firește,la o analiză aplicată, minuțioasă, cazul familiei Furdui, conaționalii noștri stabiliți într-o comună aproape de Hanovra, comportă mai multe încălcării normelor și practicilor de drept, așa încât senatorul Titus Corlățean a procedat foarte corect atunci când s-a adresat primului ministru, respectiv șefului diplomației române, cerându-le să ia cunoștință de drama familiei Furdui și să acționeze cu maximă celeritate.
Rămâne, așadar, să vedem cum vor reacționa distinsele autorități ale statului nostru de drept, stat membru al Uniunii Europene- ca și Republica Federală Germană!-, pentru a îi apăra pe concetățenii noștri. Altminteri membrii ai diasporei românești despre care, mai ales cu ocazia alegerilor, politicienii din arealul carpato-pontico-dâmbovițean nu mai știu ce vorbe măiestrite să mai folosească. Pentru ca, odată ce s-au văzut cu sacii în căruță, să le întoarcă spatele, și la propriu și la figurat! Dovadă fiind chiar faptul că, în cazul familiei Bodnariu, nici premierul de atunci și nici ministrul de externe în exercițiu nu au făcut efectiv ceva pentru a-i sprijini. Vor da, oare,de data asta, dovadă de înțelegere și de solidaritate premierul Florin Cîțu și ministrul de externe, Bogdan Aurescu? Vom trăi și vom vedea! Eu, însă, am o altă întrebare și anume: cunoaște, domnul Klaus Iohannis, situația disperată pe care o trăiește, în aceste zile, familia Furdui? Întrebare pe care o pun dat fiind faptul că,spre deosebire de familia Bodnariu,stabilită în Norvegia, țară cu care domnia sa nu avea cine știe ce mari afinități, de data asta, familia Furdui este stabilită, cu forme legale, în Republica Federală Germană. Membru marcant al Uniunii Europene cu ale cărui înalte autorități, după cum bine știm, președintele constituțional reales al României are relații de la excelent în sus. În consecință, aștept cu maxim interes ca domnul Klaus Iohannis să pună, neîntârziat, mâna pe telefon și să îi sune pe diriguitorii politici de la Berlin cerându-le să se implice în rezolvarea corectă a cazului. Asta dacă nu cumva a și făcut-o până acum și noi nu avem știință că a făcut-o!...
Nu contest, ar exista, totuși, un motiv pentru ca președinte să fie oarecum reticent, ca să nu spun și mai mult, în acest caz. Mă refer la faptul că acest subiect dramatic a fost pus în discuție publică de către senatorul Titus Colățean. Prestigioasă personalitate a mediului nostru diplomatic și politic față de care domnul Klaus Iohannis nu scapă nici-un prilej ca să își declare publiic resentimentele. Să fie, oare, faptul că, la rândul său, senatorul Titus Corlățean nu pierde ocazia de a rosti, tot în mod public, formula ,,pseudo-președintele Klaus Iohannis’’, motivul pentru care cel astfel vizat va ocoli subiectul? Sau dimpotrivă , domnia sa va lua atitudine și se va implica, uzând de prerogativele pe care Constituția României le conferă instituției Președintelui? Dovedind, în acest fel, că este și că acționează ca un adevărat președinte al tuturor românilor?
Vă spune ceva ,,Cazul familiei Furdui’’, domnule președinte Klaus Iohannis?