Jurnalul.ro Ştiri Justitie Valeriu Zgonea, la DNA

Valeriu Zgonea, la DNA

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie.

Potrivit unor surse judiciare, acesta a fost citat la DNA în calitate de martor în dosarul în care este cercetată Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

La intrarea în sediul DNA, Zgonea nu a dorit să spună de ce a fost chemat şi a precizat că va vorbi după întâlnirea cu procurorii anticorupţie.

Potrivit DNA, Lia Olguţa Vasilescu este acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (trei infracţiuni) şi spălare de bani.

În acelaşi dosar, sunt cercetaţi sub control judiciar Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii non-profit, pentru patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.

"În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic", arată DNA.

Conform DNA, "donaţiile", estimate la 135.907 euro, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, cât şi pentru organizarea unor spectacole în susţinerea campaniei inculpatei.

De asemenea, în anul 2014, Lia Olguţa Vasilescu a pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, printr-o asociaţie non-profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Lia Olguţa Vasilescu, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova să efectueze sponsorizări către asociaţia reprezentată de Elena Daniela Popescu, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din municipiul Craiova.

Anchetatorii au reţinut că oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de Lia Olguţa Vasilescu, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor.

"De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spaţiul public într-o emisiune televizată din 2 martie 2016", mai menţionează DNA.

 

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri