Înghețată, ciocolată, deserturi… majoritatea dulciurilor am putea spune. Și nu numai! Parfumuri, produse de îngrijire, esențe… De la vanilia de Mexic până la vanilia Bourbon, este omniprezentă.
Bineînțeles, nu vorbim despre extracte de vanilie sau vanilină, ci de vanilie naturală. Păstaia de vanilie ajunsă la vânzare are o culoare maro închis și o dimensiune în jur de 7-9 centimetri, cântărește aproximativ 5 grame și produce undeva pe la o jumătate de linguriță de semințe.
Există peste 110 soiuri de orhidee vanilată, însă doar unul, Vanilla planifolia, produce fructele responsabile pentru 99 la sută din vanilia comercială. Un alt soi, Vanilla tahitensis, este cultivat în Tahiti, însă nu este chiar atât de aromat.
De ce este atât de scumpă?
Ar fi o dată pentru că, de fapt, vanilia nu este o simplă păstaie, este fructul unei plante din familia orhideelor, originară din podișul Mexicului și care există încă din timpuri precolumbiene, de pe vremea aztecilor mai exact. De altfel, Mexicul a fost principalul cultivator de vanilie până la mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru aducerea în Europa a păstăii de vanilie, se pare că responsabil este tot conquistadorul spaniol Hernando Cortes, cel care ne-a adus și cacaua pentru ciocolată. Și tot de la azteci.
Pe de altă parte, nu este deloc ușor să cultivi plantele pentru a obține prețioasa aromă. Florile trebuie polenizate manual, într-un anume moment al zilei, când sunt deschise pentru o scurtă perioadă de timp. De asemenea, fructele nu au voie să se coacă complet, pentru a nu risca să crape păstaia, ducând astfel la scăderea valorii de piață. Odată coapte, fructele trebuie de asemenea culese manual, iar recoltarea are loc la patru până la șase luni după ce fructul apare pe planta care seamănă, întrucâtva, cu vița de vie. Odată recoltate, păstăile trec printr-un proces de tratament care durează încă șase luni.
După cum se vede, este un proces intensiv de muncă, iar cea mai mare parte nu implică niciun fel de automatizare, ci doar muncă brută, manuală, cu alte cuvinte scumpă.
Plantele de vanilie cresc doar în climat tropical, iar antreprenorii francezi au fost cei care, în 1819, au dus semințele și plantele de vanilie din Mexic în insulele Réunion și Mauritius, în speranța de a produce acolo vanilie. Au trecut peste 20 de ani până când, în 1841, Edmond Albius a descoperit cum pot fi polenizate manual florile de vanilie pentru a produce fructele prețioase. Curând, orhideele tropicale au fost trimise din Reunion către Insulele Comore, Seychelles și Madagascar, împreună cu instrucțiunile pentru polenizare. Insula Reunion era cunoscută la vremea respectivă drept Insula Bourbon, fiind colonie franceză, de unde vine și denumirea de Vanilie Bourbon sau Madagascar-Bourbon. Aceasta este considerată un tip aparte, în condițiile în care planta Vanilla planifolia a fost adaptată zonei, nu este originară de acolo.
Zonele de cultivare a orhideei vanilate includ acum Mexic, Tahiti, Reunion, Mauritius, Comoro, Indonesia, Uganda și Togo.
Până în 1898, Madagascar, Reunion și Insulele Comore au produs 200 de tone de păstăi de vanilie, aproximativ 80% din producția mondială în acel an. Conform datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură din 2019, Madagascar, urmată de Indonezia, a fost cel mai mare producător de vanilie în 2018. Cu alte cuvinte, trei sferturi din producția mondială de vanilie provine din Madagascar.