Jurnalul.ro Ştiri Externe Vânzările BMW s-au prăbușit în primul trimestru din cauza epidemiei de coronavirus

Vânzările BMW s-au prăbușit în primul trimestru din cauza epidemiei de coronavirus

BMW a anunțat, luni, că vânzările grupului au scăzut cu 20,6% la 477.111 de vehicule în primul trimestru, pe fondul epidemiei de coronavirus care a dus la închiderea temporară a multor puncte de vânzare, relatează Reuters.

BMW a spus că a înregistrat o creștere a vânzărilor la începutul anului, dar a adăugat: „Până în februarie, impactul pandemiei a dus deja la o scădere semnificativă a vânzărilor în China. Până în martie, efectele pandemiei erau clar vizibile în cifrele de vânzări din Europa și SUA.”

Compania a precizat că aproximativ 80% din punctele de vânzare cu amănuntul din Europa și 70% din Statele Unite au fost închise temporar din cauza pandemiei.

Vânzările BMW în China, unde a început epidemia, au scăzut cu 30,9% în perioada ianuarie-martie, cu 18,3% în Europa și cu 17,4% în Statele Unite.

Mediafax

Subiecte în articol: BMW vanzari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri