Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vânzările de autoturisme Dacia au crescut cu 11,7% în Europa, în 2018

Vânzările de autoturisme Dacia au crescut cu 11,7% în Europa, în 2018

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în 2018 un avans de 11,7% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 3% în 2017, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate miercuri.
Datele sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat anul trecut la 528.249 unităţi, în creştere faţă de 2017 (472.816 vehicule).
În rândul producătorilor auto, grupul german Volkswagen şi-a păstrat poziţia de lider în UE, cu o cotă de piaţă de 23,9% (în uşoară creştere faţă de o cotă de 23,8% în 2017), urmat de grupul francez PSA, cu o cotă de piaţă de 16%, grupul Renault, cu o cotă de piaţă de 10,5% (în creştere faţă de 10,4% în 2017), grupul BMW, cu o cotă de piaţă de 6,6% şi Fiat-Chrysler (FCA) cu o cotă de piaţă de 6,5%.
În martie 2017, PSA Peugeot Citroen a achiziţionat Opel şi brandul său britanic Vauxhall, iar de la 1 august 2017 înmatriculările Opel şi Vauxhall sunt incluse în grupul PSA.
Anul trecut, grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o creştere a vânzărilor de 32,5% (2,49 milioane de vehicule) şi, respectiv, 0,8% (1,64 milioane de vehicule), în timp ce livrările companiei americane Ford şi ale grupului german Daimler au scăzut cu 2,4% (994.397 unităţi) şi, respectiv, 2,3% (970.187 vehicule). Vânzările Volkswagen, cel mai mare producător auto european, au urcat cu 0,4% în 2018, la 3,71 milioane de vehicule.
Vânzările de autoturisme noi sunt considerate un indicator relevant al situaţiei economiei. În Uniunea Europeană înmatriculările au scăzut dramatic după criza financiară din 2008 dar au crescut constant începând de la finalul anului 2013.
În decembrie, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat un declin de 3,1% în Europa, dar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,9%, de la 3,7% în perioada similară din 2017.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 40.291 unităţi, în scădere faţă de perioada similară din 2017 (41.574 vehicule).
Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat în decembrie scăderi ale vânzărilor de 6% şi, respectiv, 16,7%. Vânzările grupului german Volkswagen şi ale companiei americane Ford au înregistrat luna trecută un declin al livrărilor de 9,3%, şi, respectiv, 4,8%, în timp ce Daimler a raportat un avans de 8,5%.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 

AGERPRES

Subiecte în articol: Dacia vânzări dacia europa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri