Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Veniturile lunare pe gospodărie în 2020. La cât au ajuns cheltuielile

Veniturile lunare pe gospodărie în 2020. La cât au ajuns cheltuielile

Veniturile totale medii lunare într-o gospodărie din România au fost de 5.216 lei în 2020, din care 83,8% au fost alocate cheltuielilor, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.840 de lei/lună/gospodărie (1.884 lei/persoană), în creştere cu 8,7 % faţă de 2019, iar veniturile în natură de 376 de lei/lună/gospodărie (146 lei/persoană), în creștere cu 11,7%.

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au reprezentat cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 68,2% dintre veniturile totale ale gospodăriilor, în scădere cu 0,4% comparativ cu 2019.

Veniturile totale ale unei gospodării au reprezentat, în termeni nominali, 5.216 de lei/gospodărie, echivalentul a 2.031 de lei/persoană, în creştere cu 8,9%, respectiv cu 9,6% raportat la anul precedent.

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 4.372 lei, lunar, pe gospodărie (1.702 lei/persoană) şi au reprezentat 83,8% din veniturile totale, în scădere cu 1,6%.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit veniturile din prestaţii sociale (19%, în anul 2020, respectiv 18,4%, în 2019), veniturile din activităţi neagricole independente (1,8%, în 2020, şi 2%, cu un an în urmă), veniturile din agricultură (1,7% vs 1,8%), precum şi veniturile în natură (7,2%, în anul 2020, respectiv 7% în anul 2019), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,1%, în 2020, şi 5,8%, în 2019).

Cheltuielile efectuate de gospodării au fost reprezentate de: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi la bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare).

Cheltuielile pentru investiţii destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, doar 0,5% în anul 2020, faţă de 0,6%, în pereioada anterioară. 

Subiecte în articol: venitur medii gospodarie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri