Poetul nostru naţional a cărui creaţie are o valoare universală inestimabilă, şi-a trăit ultimele clipe din viaţă în modestie, pe patul Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Suţu din Bucureşti.
Cauza morţii marelui poet este încă învăluită în mister, în ciuda explicaţiilor oferite de-a lungul timului de oamenii de ştiinţă. Cert este că Mihai Eminescu a decedat pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, în condiţii suspecte, sărac şi aproape abandonat.
Şi-a trăit ultimele clipe din viaţă într-un halat ponosit, pe un pat metalic, închis în ”celula” sa din spital, fără a cere prea mult celor care-l îngrijeau. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit. Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator.
Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii. Sunt poezii fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene. De altfel aceste poezii au stârnit controverse în lumea criticilor şi eminescologilor, unii dintre aceştia fiind de acord că Eminescu nu era capabil psihic să creeze în ultimii 7 ani de viaţă.
Poeziile găsite în carneţel - inclusiv cele din urmă versuri pe care le-a scris și pe care le vom reda mai departe - au fost...........................