Jurnalul.ro Ştiri Locale Vești excelente! Se schiază pe toate pârtiile din Poiana Braşov

Vești excelente! Se schiază pe toate pârtiile din Poiana Braşov

Schiorii care ajung în weekend în Poiană vor putea schia pe toate pârtiile de pe domeniul schiabil nu doar pe şase, ca până acum, a anunţat vineri într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

''Stratul de zăpadă măsoară pe pârtii între 40 şi 80 de cm, iar condiţiile de schiat sunt foarte bune. În ceea ce priveşte transportul pe cablu, funcţionează telecabina Kanzel, telegondola, telescaunele şi teleschiurile. De sâmbătă va funcţiona şi telecabina Capra Neagră'', a precizat Toarcea.

Potrivit acestuia, în weekendul trecut, când au fost deschise şase din cele opt pârtii, au fost înregistrate aproape 15.000 de treceri pe la turnichetele mijloacelor de transport pe cablu, 8.900 sâmbăta şi 6.000 duminică.

Sezonul turistic de iarnă 2018-2019 se va deschide oficial la Poiana Braşov în 23 decembrie, mai multe amănunte despre eveniment urmând să fie transmise săptămâna viitoare.

Şi la Predeal se va schia în acest weekend, pe pârtia Clăbucet, unde va circula şi teleschiul. Stratul de zăpadă măsoară între 70 şi 80 de cm pe pârtie, a precizat pentru AGERPRES, Cătălin Câmpeanu, de la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Predeal.

Se lucrează şi la pregătirea celorlalte pârtii, care vom deveni funcţionale de la sfârşitul săptămânii viitoare, când va avea loc şi deschiderea sezonului de iarnă 2018-2019. Mai multe amănunte despre programul evenimentelor care vor avea loc la Predeal în acest sezon de iarnă vor fi date publicităţii săptămâna viitoare, a spus Câmpeanu.

Reamintim că pentru sezonul 2018-2019, tarifele pentru mijloacele de transport pe cablu în Poiana Braşov au fost majorate cu 7,5%. Potrivit noilor tarife, o urcare simplă cu telecabina costă 25 de lei şi 12 lei pentru copii, faţă de 20 şi 10 lei pentru copii până acum. O urcare şi o coborâre cu telecabina costă 35 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii. Cartelele cu 10 puncte pentru telecabine, telegondolă, telescaune şi teleschiuri costă 45 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii, iar cele cu 240 de puncte costă 570 de lei pentru adulţi şi 300 de lei pentru copii. Cartelele sunt de 10, 20, 30, 60, 80, 120 respectiv 240 de puncte.

Pentru cei care doresc să-şi achiziţioneze abonamente pentru o zi, preţul este de 150 de lei pentru adulţi şi 70 de lei pentru copii, iar pentru 10 zile de sezon (consecutive sau nu) preţul ajunge la 1.050 de lei pentru adulţi şi 650 de lei pentru copii.

Domeniul schiabil din Poiana Braşov, care a fost modernizat în totalitate şi redeschis în 2011, are o suprafaţă de 85 de ha, lungimea pârtiilor fiind de 25 de km.AGERPRES

Subiecte în articol: schi pârtii Poiana Braşov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri