Jurnalul.ro Tech Gadget Vești importante pe Google Chrome. Ce se va întâmpla cu cei 3 miliarde de utilizatori

Vești importante pe Google Chrome. Ce se va întâmpla cu cei 3 miliarde de utilizatori

Deși Google a anunțat anterior că utilizatorii vor fi mai protejați în mediul online, acest lucru nu se va întâmpla.

Google a confirmat recent că nu vor fi eliminate cookie-urile de urmărire de pe Chrome. Compania susține că a întâmpinat probleme cu autoritățile în privința găsirii unui sistem care să aducă beneficii pentru consumatori și pentru Google.

Prin urmare, gigantul tehnologic NU va elimina cookie-urile de urmărire. 

„Propunem o abordare actualizată, care scoate în evidență alegerea utilizatorilor,” a scris Google pe 11 iulie 2024.

„În loc să eliminăm cookie-urile terților, vom introduce o nouă experiență în Chrome ce va permite oamenilor să ia o decizie informată, care se aplică pentru toată navigarea pe internet.”, este noul anunț al companiei. 

Google nu a oferit mai multe detalii despre ce ar însemna acest nou sistem da utilizatorii vor putea alege, probabil, între mai multe cookie-uri de urmărire. 

Aceștia vor putea să își schimbe alegerea în orice moment. Însă Google mai trebuie să treacă de un obstacol înainte să introducă acest sistem.

„Discutăm această nouă cale cu autoritățile de reglementare,” a precizat Google.

Competition and Markets Authority (CMA) din Marea Britanie a transmis că va „analiza cu atenție noua abordare Google. Primim păreri despre abordarea revizuită a Google, inclusiv efecte posibile asupra consumatorilor și scenarii viitoare de pe piață”. 

Probabil că mulți dintre cei 3 miliarde de consumatori ai browser-ului nu își vor schimba setările, așa că ar fi mult mai bine dacă Google ar elimina cookie-urile în modul implicit. 

ONG-ul Electronic Frontier Foundation a avertizat că „Privacy Sandbox e modul prin care Google permite companiilor publicitare să folosească în continuare publicitatea țintită pe comportamentul online al utilizatorilor. Chiar și după ce Chrome va finaliza eliminarea mult așteptată a cookie-urilor create de terți”. 

La sfârșitul anului 2024, Google a fost de acord să plătească o sumă importantă pentru soluționarea unui proces în care era acuzat că a urmărit ilegal activitatea de navigare a utilizatorilor, chiar și când aceștia foloseau modul Incognito, de pe Chrome. 

Mesajul care apare utilizatorilor în modul Incognito a fost actualizat recent. Textul a fost observat inițial de către MSPowerUser și poate fi găsit în cea mai recentă variantă Canary a Google Chrome, versiunea 122.0.6251.0. 

„Alții care folosesc acest dispozitiv nu îți vor vedea activitatea. Așa că poți naviga în mod mai privat. Acest lucru nu va schimba modul în care sunt adunate datele de către site-urile pe care le vizitezi și serviciile pe care le folosesc. Inclusiv Google. Descărcările, bookmarks și punctele de pe liste vor fi salvate”, se arată în mesajul care apare în Google Chrome Incognito, potrivit useit.ro.

Subiecte în articol: google chrome utilizatori cookie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri