Jurnalul.ro Ştiri Social Vesti triste pentru petrecăreți! Nunțile la cort și petrecerile cu muzică dată la maxim îi pot duce la închisoare

Vesti triste pentru petrecăreți! Nunțile la cort și petrecerile cu muzică dată la maxim îi pot duce la închisoare

Un proiect de lege pus în dezbatere, azi, de Ministerul de Interne prevede sancțiuni aspre pentru cei care vor continua să tulbure liniștea publică, după ce sunt avertizați de polițiști.

Astfel, persoanele care continuă să tulbure liniștea locatarilor între orele 22:00 - 8:00 si 13:00 - 14:00, după ce au fost avertizate de poliție, riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani, potrivit unui Proiect de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii si sigurantei publice pus in dezbatere publică.

Aceeași pedeapsă se propune și pentru organizarea de nunți în corturi sau petreceri private în care se utilizează "aparatura muzicala la intensitate" și care nu renunță la activitate, dupa ce persoanele în cauza au fost avertizate de politiști.

Tot închisoare între 3 luni și 2 ani se propune pentru "tulburarea, fara drept, a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă".

Potrivit proiectului de lege, constituie infracțiune fapta de a continua să tulburi liniștea publică, după avertizarea primită de la polițiști, și "se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani".

Potrivit legii actuale, aceste fapte sunt contraventii și nu infractiuni.Observator.tv

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri