Statele Unite au refuzat oferta Rusiei privind desfăşurarea unor discuţii pe tema scutului antirachetă din Europa de Est, a declarat duminică viceministrul rus al apărării, Anatoly Antonov, care a caracterizat iniţiativa amplasării acestui scut drept 'foarte periculoasă', transmite agenţia Reuters.
În discursul susţinut în timpul unui forum care a avut loc la Singapore, oficialul rus a declarat că proiectul scutului american antirachetă creează probleme atât Rusiei cât şi Chinei. El a insistat că Moscova a cerut de mai multe ori Washingtonului să-şi regândească aceste planuri.
'Le-am propus de multe ori cooperarea noastră şi am găsit modalităţi prin care am fi putut soluţiona această situaţie (...) Dar nu am reuşit să-i convingem să continue dialogul privind această chestiune. Înţeleg că pentru ei acum nu este momentul potrivit să poarte consultări', a menţionat Anatoly Antonov. 'Este foarte periculos atunci când o ţară îşi asigură propria securitate pe seama securităţii altor ţări', a continuat oficialul rus.
Agenţia Reuters aminteşte că preşedintele Vladimir Putin a avertizat luna trecută România şi Polonia că, prin găzduirea unor elemente ale acestui scut - pe care Moscova îl consideră o ameninţare la adresa securităţii ei -, s-ar putea regăsi în raza de acţiune a rachetelor ruseşti.
Sursa: AGERPRES