Jurnalul.ro Ştiri Politică Vicepreședintele sindicatului polițiștilor, amenințat de un necunoscut, în timpul unei emisiuni la Antena 3

Vicepreședintele sindicatului polițiștilor, amenințat de un necunoscut, în timpul unei emisiuni la Antena 3

Vicepreședintele sindicatului polițiștilor, Dumitru Coarnă, a fost amenințat de un necunoscut, în timp ce era chiar în platoul Antenei 3. 

Dumitru Coarnă a primit un SMS în care i se sugera că nu ar trebui să mai apară la Antena 3, dacă vrea să-i fie bine.

”Dimitriule las-o mai moale cu PROTESTELE ai Înțeles e mai bine așa si te sfătuiesc să nu te mai duci la Antena 3 dacă vrei sa-ți fie bine ok!!” scria în mesaj.

Dumitru Coarnă a spus că nu e prima dată când se întâmplă așa ceva și că va acționa pe căi legale: ”O să fac o plângere, am mai făcut. Am primit peste 1.000 de mesaje de genul ăsta”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri