Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Negrescu: Trei categorii de beneficii majore pentru români, după aderarea completă la Schengen

Victor Negrescu: Trei categorii de beneficii majore pentru români, după aderarea completă la Schengen

de Redacția Jurnalul    |   

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, prezintă beneficiile majore aduse de aderarea completă a României la spațiul Schengen.

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat trei categorii de beneficii majore pentru români.

Aderarea poate aduce o creștere de până la 2% a PIB-ului României dacă vom profita pe deplin de acest moment.

Aderarea României la zona de liberă circulație aduce o serie de beneficii majore pentru români, care pot fi regrupate în trei categorii principale:

- avantajele economice: aderarea României la spațiul Schengen poate genera o creștere cu până la 2% a PIB-ului României anul viitor, urmând ca beneficiile să se resimtă pe parcursul următorilor 10 ani. Sectorul transporturilor, producția industrială, turismul și agricultura vor fi principalii beneficiari. Totul va depinde și de cererea existentă pe piața internă europeană și apetența investitorilor în a dezvolta producția din România. Nu în ultimul rând, zonele transfrontaliere vor deveni poli economici cu un potențial de dezvoltare consistent

- climatul social: cetățenii români vor deveni cetățeni europeni cu drepturi depline iar România va fi o destinație turistică și investițională tot mai atractivă. Totodată, țara noastră va beneficia de suportul întregului mecanism Schengen pentru creșterea siguranței interne și protecția frontierelor. Fondurile importante obținute în bugetul UE în calitate de negociator-șef al Parlamentului European ne vor ajuta în acest sens

- beneficiile politice: Unul dintre argumentele extremiștilor este astfel destructurat în contextul în care în campania pentru prezidențiale anti-europenii spuneau că aderarea la spațiul Schengen nu se va realiza. România finalizează prin intrarea în zona de liberă circulație o nouă etapă importantă în integrarea sa în Uniunea Europeană care va crește interdependența noastră cu restul Europei și va face apartenența la UE ireversibilă.

„Mă bucur că am reușit să contribuim la atingerea acestui obiectiv și prin numeroasele mele demersuri realizate în calitate de europarlamentar și că prin prisma rolului meu de consilier onorific al prim-ministrului mi s-a oferit oportunitatea să urmăresc și să fiu implicat în acest proces de aderare la spațiul Schengen până la final. Felicit Guvernul României pentru atingerea acestui obiectiv de țară!”, a declarat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Victor Negrescu beneficii aderare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri