Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: Cioloș negociază pentru Franța

Victor Ponta: Cioloș negociază pentru Franța

de Ion Alexandru    |   

Liderul Pro România, Victor Ponta susține că Dacian Cioloș negociază și luptă “pentru țara lui – Franța”. “Problema noastră este cine negociază și cine se luptă pentru România. Afirmația a fost făcută în contextul în care Dacian Cioloș a făcut obiectul unui episod jenant în Parlamentul European, când discursul său a fost primit cu râsete, după ce a denunțat “negocieri de culise, împotriva voinţei cetățenilor”, atunci când s-a negociat pentru noile conduceri ale structurilor europene.

“Marea negociere pentru principalele posturi de conducere la nivelul Uniunii Europene a dus la un rezultat trist - nicio persoană nascută și crescută în Estul Europei (sau în oricare dintre cele 13 țări intrate în UE după 2004) nu a primit nimic!”, spune Victor  Ponta. Acesta adaugă că, în 2007, România a primit un portofoliu nesemnificativ în Comisia Europeană, iar, “în 2009 Nicolas Sarkozy a vrut ca Franța să aibă doi comisari – și așa a ajuns Dacian Cioloş la Agricultură (cu complicitatea lui Traian Băsescu - dispus oricând să facă ceva și cu < licuriciul  > european , nu doar cu cel transatlantic). În mandatul lui Cioloş agricultorii francezi au primit subvenții tot de trei ori mai mari decât cei români”, mai afirmă liderul Pro România.

Subiecte în articol: victor ponta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri