Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Dan Barna: Construcția acestui buget este una axată pe investiții

VIDEO. Dan Barna: Construcția acestui buget este una axată pe investiții

Construcția bugetară este axată pe investiții, pentru că România a început în 30 de ani prea multe proiecte care au rămas doar pe hârtie, a declarat vineri, la inaugurarea Pistei 2 de la Aeroportul Otopeni, vicepremierul Dan Barna.

„După cum ştiţi, azi vom adopta bugetul în Guvernul României şi cred că nu este un moment mai potrivit decât acesta să am onoarea şi bucuria să asist la inaugurarea unei astfel de lucrări. Şi spun asta pentru că logica, întreaga abordare pe care Coaliţia, premierul Florin Cîţu şi membrii Guvernului o au pentru construcţia acestui buget este una axată pe investiţii, pentru că România a început prea multe proiecte în 30 de ani care au rămas doar o poveste pe hârtie sau un studiu între nişte coperţi de dosare. Faptul că azi vedem un proiect important pentru România finalizat, vedem o pistă 2 a Aeroportului Otopeni care este o pistă la standardele 2021 pe plan mondial, este o pistă pe care poate ateriza orice tip de avion aflat în exploatare de către oricare companie internaţională, este un lucru important deoarece ne dorim să ne dezvoltăm", a spus Barna.

De asemenea, acesta a menționat că investițiile sunt și miza Programului Național de Redresare și Reziliență, care este gândit total diferit față de fondurile europene, deoarece banii vor fi primiți doar dacă se ating rezultatele, dacă se finalizează proiectele.

„Înseamnă că nu avem altă opţiune decât să direcţionăm spre finanţare proiecte care se vor termina, dacă vorbim de PNRR, până în 2026, celelalte din fonduri europene. Şi poate asta este o bună practică pe care vom învăţa să o luăm de la PNRR şi pentru fondurile de coeziune, aceea de a gândi proiectele din perspectiva rezultatelor şi nu atât din perspectiva unor poveşti frumoase care obţin puncte bune la finanţare, dar se întâmplă după aceea în ponderi mai mici sau mai mari", a mai spus Dan Barna.

Pista nr. 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost redeschisă vineri pentru traficul aerian, ca urmare a finalizării şi recepţionării lucrărilor la obiectivul de investiţii "Modernizare a pistei 08L-26R şi resistematizarea zonei de siguranţă aferente (inclusiv la căile de rulare N, W, V, O)''.

Subiecte în articol: Dan Barna buget
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri